Salariaţii care primesc zile libere atât pentru sărbătorile legale pentru Paştele ortodox, cât şi pentru cel catolic vor trebui să le recupereze, ulterior, pe cele care se dublează. Codul muncii a fost modificat anul trecut printr-o lege care stabileşte că zilele libere acordate de Paşte şi de Rusalii se recuperează de către salariaţii care primesc libere şi cu ocazia sărbătorilor ortodoxe şi a celor catolice.
Un mare procent dintre maramureșenii angajați vor sărbători la acest final de săptămână Paștele catolic. Potrivit Codului Muncii, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paştelui catolic sunt 2 aprilie (Vinerea Mare), 4 şi 5 aprilie (prima şi a doua zi de Paşte), în timp ce sărbătorile legale aferente Paştelui ortodox sunt 30 aprilie (Vinerea Mare), 2 şi 3 mai (prima şi a doua zi de Paşte). Astfel, salariaţii care vor primi zile libere atât pentru Paştele catolic, cât şi pentru cel ortodox vor trebui să recupereze liberele primite suplimentar, pe baza unui program stabilit de angajator, scrie avocatnet.ro.
În cazul în care angajatorul oferă zile libere doar pentru un singur cult religios, nu se mai pune problema recuperării liberelor dublate.
Deşi Codul muncii prevede faptul că salariaţii au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naţionale, sunt unii angajaţi care trebuie să se prezinte la muncă şi în Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte. Mai exact, este vorba despre cei care lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
În aceste cazuri, salariaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu acordă timp liber în sărbătorile legale sau care nu recompensează munca în aceste zile riscă amenzi de mii de lei de la inspectorii muncii.