Compania Națională Poșta Română anunță suspendarea temporară a serviciilor de expediere către China. Anunțul a fost făcut luni de directorul general al companiei Horia Grigorescu.
„Compania Națională Poșta Română anunță suspendarea temporară a serviciilor de expediere către China.
Pentru a scădea riscul răspândirii noului coronavirus, companiile aeriene cu care Compania Naţională Poșta Română colaborează au luat decizia de a-și anula cursele către destinații din China.
Astfel, operatorul român de servicii poştale se află în imposibilitatea de a mai oferi, pentru o perioadă nedeterminată, servicii de trimiteri poștale – Express Mail Service (EMS), corespondență, colete – către această destinație.
Rugăm toți clienții noștri să primească scuzele pentru neplăcerile create și îi asigurăm că vom relua expedierile imediat ce acest lucru va fi posibil”, anunță Grigorescu pe Facebook.