În perioada 30 iulie – 03 august, la Dumbrăviţa are loc o nouă ediţie a taberei de vară. Poliţiştii au aflat de la organizatori despre dorinţa participanţilor de a se întâlni cu ei şi, bucuroşi să primească o astfel de invitaţie şi mai presus de toate, în semn de preţuire a prieteniei cu copiii, oamenii legii au ajuns din nou la Dumbrăviţa.
Poliţiştii nu s-au abătut de la tematica vacanţei: jocuri, filme, demonstraţii ale câinilor de urmă. Cei 100 de copii aflaţi în tabără, în funcţie de grupa de vârstă, au avut parte de activităţi diferite pregătite de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Astfel, cei cu vârste între 5 şi 7 ani s-au întrecut în a realiza cele mai reprezentative desene pe asfalt pe teme privind circulaţia pe drumurile publice. Grupa de vârstă 8 – 10 ani şi-a testat cunoştinţele în materie de măsuri de siguranţă şi a participat la un exerciţiu demonstrativ care exemplifică cele mai potrivite reacţii într-o situaţie de pericol. Cei mai mari au discutat despre formele de manifestare a fenomenului de bullying, despre consecinţe dar şi despre cum ar trebui evitate astfel de situaţii. Vizionarea unor filme educative a contribuit la mai buna înţelegere a aspectelor prezentate.
Bineînţeles, din povestea zilei de azi nu puteau lipsi Teba şi Vis, câinii poliţişti. Aceştia au răspuns cu promptitudine comenzilor conductorilor şi, la fel ca în timpul unor misiuni, au căutat şi găsit obiecte furate sau pierdute, au prins infractorii şi au adus zâmbete pe feţele tuturor.
Bilanţul activităţilor s-a concretizat în energie, interes, implicare. Fotografiile vorbesc de la sine. Poliţiştii vor participa la astfel de activităţi ori de câte ori prezenţa sau sfaturile lor pot fi de folos.