România ascunde multe minuni: locuri frumoase, ascunse de civilizație;monumente istorice, antice sau medievale, dar și monumente ale naturii, neschimbate de secole. Ele sunt multe, dar doar câteva au fost incluse până acum pe lista patrimoniului mondial UNESCO, o recunoaștere a caracterului aparte și a importanței lor. Cele șapte locuri sau monumente românești recunoscute de UNESCO sunt: Delta Dunării, Delta Dunării, așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighișoara, bisericile de lemn din Maramureș și fortărețele dacice din Munții Orăștiei.
Delta Dunării a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1991. Cea mai mare (după delta Volgăi) și mai conservată dintre deltele Europei, Delta Dunării, adevărat monument natural, găzduiește peste 300 de specii de păsări și 45 de specii de pești, multe dintre ele foarte rare.
Așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, incluse în patrimoniul UNESCO din anul 1993, sunt Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor și Viscri. Potrivit UNESCO, aceste sate sunt reprezentative pentru peisajul cultural al Transilvaniei de sud, iar importanța lor este dată și de gradul de prezervare al clădirilor medievale (secolele XIII-XVI).
Mănăstirea Horezu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1993. Mănăstirea ctitorită la sfârșitul secolului al XVII-lea de domnul Constantin Brâncoveanu reprezintă o capodoperă a stilului brâncovenesc, unic în lume, și a fost apreciată pentru stilul arhitectural, bogăția detaliilor sculpturale, portretele votive și lucrările decorative.
Opt biserici pictate din nordul Moldovei au fost incluse în patrimoniul UNESCO în 1993:Arbor, Mănăstirea Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava, Gura Humorului și Sucevița. Datând din secolele XV-XVI, mănăstirile se remarcă prin frescele care decorează pereții exteriori, adevărate capodopere inspirate din vechea artă bizantină.
Orașul vechi din Sighișoara, singura cetate medievală europeană încă locuită, a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1999. Cetatea Sighișoarei se numără printre cele mai importante monumente ale culturii sașilor transilvăneni, prezentă în regiune de mai bine de opt secole și aflată astăzi în declin.
Dintre bisericile din lemn din Maramureș, opt au fost incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1999. Este vorba Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș/Șisești, Poienile Izei, Rogoz/Târgu Lăpuș și Șurdești/Șisești. Exemple extraordinare ale arhitecturii religioase din lemn specifice regiunii maramureșene, aceste biserici îmbină tradițiile religioase ortodoxe cu influențe gotice occidentale.
Fortărețele dacice din Munții Orăștie au intrat în patrimoniul UNESCO în 1999. Cele șase – Sarmizegetusa Regia, Costești Cetățuia, Costești Blidaru, Luncani-Piatra ROșie, Bănița și Căpâlna – sunt singurele monumente antice din România incluse pe lista UNESCO. Construite de daci înaintea războaielor daco-romane, aceste fortărețe prezintă o îmbinare neobișnuită între tehnici arhitecturale militare și religioase, și împrumută concepte atât din lumea clasică, greco-romană, cât și din cultura Epocii Fierului. Fortărețele, nucleul regatului dac, au fost cucerite de romani în urma celor două războaie de la începutul secolului II d.Hr., dar s-au păstrat foarte bine în timpul ocupației romane, cât și după aceea, timp de aproape două milenii.
Sursa: Historia.ro