În 2013, la 13 ani de la celebrul accident ecologic produs la Iazul Aurul din Bozânta, acționarii care dețineau compania Romaltyn Limited au anunțat că intenționează să repornească activitatea de procesare a sterilului cantonat în iazul Flotația Centrală. Atunci și-a făcut intrarea în peisajul băimărean Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova.
Avea capital serios care i-a permis să dezvolte mai multe afaceri în România. În Moldova nu avea siguranța dorită, organele de anchetă deschizându-i mai multe dosare penale ce vizau infracțiuni din domeniul economic. În România și a deschis magazinul online elefant.ro, în 2010, prin fondul de investiții Fribourg Capital, controlat de Sturza și, de la o librărie modestă, a ajuns să comercializeze peste 300.000 de produse și la o cifră de afaceri estimată la 20 de milioane de euro în 2013.
În același an, Fribourg Investments a preluat 49% din capitalul social al Romaltyn, proprietarul uzinei de procesare a minereurilor situată în intravilanul municipiului Baia Mare. Imediat a ieșit controversatul investitor Sturza să anunțe disponibilitatea de a investi 20 de milioane de dolari pentru a putea reîncepe procesarea sterilului. În acel moment Romaltyn era în proprietatea omului de afaceri kazah Kenges Rakishev (51%) și Ion Sturza (49%), statul român era scos din joc după ce la fosta Aurul SA deținea la început 50% din acțiuni. Le-a pierdut pe toate, exact cum a fost deposedat de aurul și argintul rezultat din procesarea sterilului din iazul Meda, fără ca să fie cineva cercetat, condamnat și pus la plată pentru jaful produs.
Nu se știe cum a ajuns moldoveanul să investească în minerit după ce a vândut cărți, caiete, creioane sau jucării de pluș, dar au existat suficiente voci autorizate care susțineau că în afacere au fost implicați politicieni de frunte sfătuiți și protejați de oameni din serviciile speciale. Cu o astfel de umbrelă protectoare, Sturza se simțea în siguranță și pe cai mari, anunțând că s-au investit deja 30 de milioane de dolari în retehnologizarea uzinei, deși cunoscătorii din unitatea spuneau la vremea respectivă că nu s-a făcut nimic în afară de curățenie, vopsirea conductelor și utilajelor, schimbarea unor ventile uzate.
Ei, după cele 30 de milioane, nu i-a fost greu să mai „investească” alte 10 până la demararea activității care urma să dureze vreo cinci ani, timp în care era prevăzută procesarea celor peste 8,5 milioane de tone de steril. Ca de obicei obiectivele erau îndrăznețe, numai bune de prostit lumea: retehnologizarea completă, înlocuirea conductelor, finalizarea stației de tratare a apei la iazul de decantare, refacerea izolației iazului de decantare și multe alte drăcovenii de acest gen.
După ce ne-au asigurat că siguranța populației și a mediului e fără fisură, au trecut la alte capitole sensibile. Au promis angajarea a 150 de persoane în prima fază, urmând să se ajungă la 200. Apoi au trecut la capitolul victimizare. Ei, de fapt, au preluat un „istoric problematic”, deșeurile miniere fiind o sursă de poluare gravă pe care Sturza și ai lui și-au pus în plan să o rezolve. Mai presus de aurul și argintul extras, pe ei îi interesa de fapt sănătatea și bunăstarea băimărenilor. Frumoase vorbe!
Ion Sturza, la vremea respectivă: „Am deschis căi de colaborare şi cooperare cu autoritățile și firmele locale, cu toți cei interesați și sperăm să acționăm ca un catalizator pentru dezvoltarea unor proiecte locale de impact. Pe întreaga derulare a proiectului vom contribui, la un prim calcul, cu aproximativ 18 milioane de dolari sub forma diverselor taxe și redevențe, care vor fi o resursă de dezvoltare a zonei, puternic afectată de închiderea minelor și de condiţiile economice dificile din ultimii ani.”
Din cine era formată echipa dispusă să se „sacrifice” pentru băimăreni: Sergiu Chirica, administrator al Romaltyn, CEO al Fribourg Investmenst, Kenes Rakishev și Ion Sturza, acționarii proiectului, Nurlan Abduov, antreprenor kazah, Dan Pascariu, bancher și Bogdan Popescu, expert internațional în resurse minerale.
Echipa aducătoare de fericire și bunăstare fiind gata constituită, Sturza a început să facă presiune pe diferite instituții și pe unii funcționari publici pentru a pune aparent în legalitate un proiect care era la ani lumină departe de a întruni condițiile pentru a primi undă verde să poate începe activitatea. Necazul cel mare era că autorizația de construire a uzinei, aflată în intravilanul municipiului Baia Mare, emisă în 2007 pentru beneficiarul Romaltyn Mining SRL expirase în 30 august 2011 și conform legii trebuia desființată, repornirea fiind exclusă în aceste condiții. Fără autorizație de construcție valabilă, obținerea autorizației integrate de mediu nu putea fi obținută.
În aceste condiții au început presiunile și amenințările la adresa instituțiilor de mediu și a autorităților locale, direct implicate și responsabile de situație. S-a vorbit atunci de intervențiile făcute la cel mai înalt nivel, inclusiv la președinție, guvern, servicii pentru găsirea unei soluții. Unii se pare că au cedat în fața banului și a promisiunilor făcute de investitori. Au fost momente când deznodământul poveștii era favorabil lui Sturza și ai lui.
Reprezentanţii Fribourg Investments au declarat peste tot că funcţionarea uzinei Romaltyn urmează să fie monitorizată permanent din perspectivă tehnologică şi a parametrilor de mediu, care vor fi măsuraţi şi comunicaţi în timp real. Apoi au adăugat că „Investiţiile făcute în noua linie de retratare asigură un control riguros al riscurilor, valoarea parametrilor de mediu înscriindu-se sub limitele prescrise de reglementările europene şi cele naţionale”. Beton nu alta! Tot ei ne-au asigurat că după ce proiectul va fi finalizat, adică aurul, argintul și celeleate metale vor ajunge unde trebuie, Romaltyn o să reabiliteze ecologic integral suprafeţele pe care se află, în prezent, deşeurile miniere.
O altă prosteală pe față. Milioanele de tone de steril din iazul de decantare urmau să fie văduvite de metalele pomenite. Comunicatorii investitorilor, atât de darnici în propagarea minciunilor, nu au scos un cuvânt despre ce se va întâmpla cu sterilul rămas. Că s-ar fi putut să ecologizeze cele câteva zeci de hectare, nu ne îndoim. Dar, sterilul de la Flotația Centrală urma să fie transportat prin conducte de la uzina Romaltyn la iazurile din Bozânta. Și de aici erau lăsate în voia bunului Dumnezeu. Adică au luat un rahat din Tăuții de Sus și l-au mutat mai la vale, în alt loc. Ce se va întâmpla în continuare nimeni nu știe. Iazurile din Bozânta sunt o sursă permanentă de poluare pentru o zonă apreciabilă. Aducerea a încă 8,5 milioane de tone în aceeași locație ar fi o adevărată catastrofă. Practic ar însemna distrugerea a tot ce înseamnă viață normală pe un areal apreciabil.
Normal că nu avem cum uita ce s-a întâmplat pe 30 ianuarie 2000, atunci când digul de la iazul de decantare Aurul, strămoșul Romaltyn, a cedat, aproximativ 100.000 metri cubi de apă care conținea cianură și metale s-au scurs și poluat râurile Lăpuș, Someș și Tisa producând o adevărată catastrofă ecologică și o puternică emoție în întreaga Europă. Ce garanții de siguranță credibile ar putea oferi cei de la Romaltyn în condițiile în care cantitatea de material din iaz s-ar mări cu peste 8,5 milioane de tone? Cu siguranță, niciuna. (va urma)
– Servicii de creare site web
