Date fiind discuțiile legate de recalcularea pensiilor, oficialii Casa Județeană de Pensii Maramureș au ținut să facă o serie de precizări. Astfel, aproximativ 75% din totalul pensionarilor din județ vor primi pensii mai mari în comparație cu cele de acum, din data de 1 septembrie 2024. În medie, pensiile vor crește cu circa 580 de lei la nivelul Băii Mari, și cu 470 de lei la nivelul orașului Sighetul Marmației. Creșterea medie a pensiilor pe județ este de 526 lei.
”Numărul total de pensii recalculate conform prevederilor Legii nr. 360/2023, în județul Maramureș, este de 109.198, din care numărul pensiilor recalculate în Baia Mare este de 70.288, iar numărul pensiilor recalculate în Sighetu Marmației este de 38.910.
Din numărul total de pensii recalculate, începând cu data de 01.09.2024, se majorează cuantumul pentru un număr total de 82.515 pensii, adică pentru 75,56% din totalul pensiilor recalculate.
Pensiile ale căror cuantum se majorează sunt repartizate după cum urmează 53.240 de pensii, adică 75,75% din totalul celor recalculate în municipiul Baia Mare și 29.275 de pensii, adică 75,24% din totalul celor recalculate în municipiul Sighetu Marmației.
Creșterea valorică medie a cuantumului pensiilor recalculate, în județul Maramureș este de 526 lei, din care creșterea medie a pensiilor calculate în Baia Mare este de 580 lei, iar creșterea medie a pensiilor calculate în Sighetu Marmației este de 473 lei”, au precizat reprezentanții CJP Maramureș, într-un comunicat de presă.
Trebuie precizat că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. De asemenea însă, mai trebuie spus că vor fi și pensii ”înghețate”, acolo unde în urma recalculării, pensionarii ar trebui să primească sume mai mici. În cazul lor, pur și simplu în următorii ani nu vor exista creșteri și indexări, până când pensiile lor nu se ”aliniază” la stadiul celorlalte.
Ana-Maria Hojda
Cate pensii sant inghetate in maramures ca urmare a tampeniei pe care voi o numiti recalculare. Ce faceti cu grupele de munca?