Sub privirile satisfăcute ale parlamentarilor USR Plus, în frunte cu dl Barna, vicepreședintele Camerei Deputaților și al PNL, dl Florin Roman, a fost pur și simplu umflat, luat de subțiori, de haidamacii AUR, i s-a smuls scaunul, s-a aruncat cu dosare în el, i s-a luat microfonul, pe care l-a înșfăcat dna Dragu, încăpreședinta Senatului, deși USR Plus a rupt coaliția pe baza căreia a primit postul.
Dar, și dacă n-ar fi avut-o, poziția sa trebuia lămurită prin discuție, prin argumente, eventual prin vot de către parlamentarii prezenți. Nu prin intervenția SturmAbteilung, detașamentele de asalt ale AUR. Cu acest prilej, factura fascistoidă a acestei formațiuni, care soluționează situațiile politice prin violență fizică, a fost limpede lacrimă.
Nu pot decât să vă rog să vă gândiți ce s-ar petrece într-o Românie guvernată de AUR. Împreună cu USR Plus. (Cristian Tudor Popescu)