Fostul jurnalist Rareş Bogdan, candidat PNL la alegerile europarlamentare, deţine, printre altele, un teren intravilan de 9.100 mp în Alba Iulia şi altul de 2.349 metri pătraţi în Voluntari, un apartament de 100 mp în Cluj-Napoca şi o casă de 321 mp în Voluntari.
Politicianul este îndrăgostit de tablouri – în valoare de 200.000 de euro, ceasuri – 200.000 de euro, bijuterii – 150.000 de euro şi „argintărie” – 15.000 de euro, potrivit Mediafax.
Suma totală a bunurilor s-ar ridica undeva la 565.000 de euro. De asemenea, Rareş Bogdan a vândut, în 2018, un tablou la licitaţie, pentru suma de 19.150 euro.
Fostul jurnalist şi soţia lui, Florina, au în conturi 60.000 de euro. Datoriile bancare ale acestora ajung la 349.244 euro.
Rareş Bogdan nu stă prost nici la capitolul venituri din munca sa. Acesta a realiza, în ultimul an fiscal, venituri salariale de 276.000 de lei de la Realitatea Tv (intrată recent în faliment), dar şi 21.633 lei ca şi consultant al unei companii.
Dividendele încasate ca acţionar, cu 30%, s-au situat la 280.854 lei. Pe lângă aceste venituri, scriu cei de la wowbiz.ro, Bogdan a luat, în calitate de consultant de imagine, suma de 166.615 lei de la o altă firmă. În total, Rareş Bogdan a câştigat 745.102 lei într-un singur an, adică 62.091 lei pe lună.
Sursa foto stirimondene.fanatik.ro