Cainii sunt mai mult decat cei mai buni prieteni ai omului, ei sunt si partenerii nostri de evolutie, conform unui nou studiu, informeaza LiveScience.com. Acest studiu demonstreaza ca partenerii nostri canini s-au desprins evolutiv de lupi in urma cu aproximativ 32.000 de ani, iar de atunci, creierul cainilor domestici si organele lor digestive au evoluat in modalitati foarte similare cu creierul si organele umane.
Acest studiu identifica de asemenea si o origine mai indepartata in timp a cainelui domestic decat se credea si sustine ca impartirea aceluiasi mediu de viata a impins inainte evolutia paralela a omului si cainelui timp de mii de ani.
„In timp ce domesticirea este asociata deseori unei cresteri mari in densitatea populatiei si implicit micsorarea spatiilor in care locuiau oamenii, aceste caracteristici „nefavorabile” ale mediului si-au pus amprenta asupra evolutiei ambelor specii”, conform articolului publicat in ultimul numar al revistei Nature Communications.
Momentul din paleoistorie in care cainii au fost domesticiti nu este cunoscut cu exactitate, dar exista mai multe variante. Un craniu de canid descoperit intr-o regiune muntoasa din Siberia sugereaza ca primii caini au fost domesticiti in urma cu 33.000 de ani si ca se trag din lupi. O serie de analize genetice indicau insa faptul ca in China cainii au fost domesticiti in urma cu abia 16.000 de ani.
Oricare ar fi pozitia cu privire la domesticire, toti cercetatorii din domeniu sunt de acord ca in urma cu aproximativ 10.000 de ani cainii faceau deja parte din societatea umana.
O serie de studii indica faptul ca in sudul Chinei ar fi putut aparea primii caini domesticiti. Pentru a intelege aceasta domesticire, Guo-dong Wang, genetician la Academia chineza de Stiinte, a analizat alaturi de colegii sai ADN-ul de la patru lupi, trei caini indigeni chinezi, un ciobanesc german, un malinois belgian si un mastiff tibetan.
Analiza ADN indica faptul ca lupii s-au despartit evolutiv de cainii indigeni din China in urma cu 32.000 de ani. „Cainii indigeni chinezi ar putea reprezenta veriga lipsa din procesul de domesticire al cainilor”, conform studiului.
Din acel moment, evolutia cainelui a devenit graduala, ei devenind din ce in ce mai obisnuiti cu oamenii si mai docili, de-a lungul a foarte multi ani in care s-au hranit cu resturile de la marginea comunitatilor umane.
Intr-o noua etapa a studiului echipa de geneticieni chinezi a comparat seturi corespondente de gene la oameni si caini si au descoperit faptul ca ambele specii au trecut prin modificari similare asupra genelor raspunzatoare de digestie si metabolism, asa cum sunt genele care codifica transportul de colesterol. Aceste schimbari ar fi putut fi provocate de o schimbare dramatica a raportului de hrana pe baza de carne fata de hrana pe baza de plante ce s-a produs in societatile umane in aproximativ aceeasi perioada.
Echipa a identificat o evolutie paralela comparabila si in ceea ce priveste anumite procese cerebrale – cum ar fi in ceea ce priveste genele care au un rol in procesarea serotoninei. In cazul oamenilor, mutatiile acestor gene afecteaza nivelul agresivitatii. De asemenea, aceste traiectorii genetice similare pot explica de ce cainii din prezent pot fi tratati cu medicamente antidepresive, la fel ca oamenii.
Sursa: Agerpres