Dementa, ca si boala Alzheimer, costa mai mult societatea din Statele Unite decat cancerul sau bolile cardiovasculare, arata un studiu aparut miercuri in revista medicala americana New England Journal of Medicine si preluat de AFP. Tinand seama de imbatranirea populatiei, acest cost, estimat in prezent intre 157 si 215 miliarde de dolari pe an, s-ar putea dubla pana in 2040, considera autorii studiului, cercetatori la Rand Corporation.
Cele mai mari cheltuieli legate de dementa se inregistreaza in unitatile speciale de ingrijire si ospicii, se spune in studiul finantat de Institutul national pentru probleme de imbatranire. “Povara economica a ingrijirii persoanelor afectate de dementa in Statele Unite este grea si devine tot mai apasatoare”, afirma Michael Hurd, economist la Rand, principalul autor al studiului.
“Cercetarile noastre arata cat de urgente erau recentele initiative ale guvernului federal de elaborare a unui plan de actiune coordonat, care sa raspunda impactului tot mai mare al dementei asupra societatii americane”, adauga el.
Presedintele Barack Obama a semnat in 2011 “National Alzheimer”s Project Act”, lege care prevede eforturi sporite pentru descoperirea de tratamente ale acestei boli incurabile si imbunatatirea ingrijirilor in cazurile de dementa.
Autorii raportului precizeaza ca studiul lor ofera o estimare mai precisa a poverii economice legate de degenerescenta mintala pentru ca el nu ia in considerare costurile implicate de alte boli de care sufera bolnavii afectati de dementa. In plus, analiza se ocupa de diferitele grade de gravitate ale dementei si apreciaza mai precis incidenta acestei boli cronice care apare cu varsta si se caracterizeaza prin degradarea progresiva a capacitatilor mentale, victimele fiind in imposibilitatea de a se descurca si trai independent.
Conform studiului mentionat, 14,7% din americanii de peste 71 de ani sufereau de dementa in 2010.
Sursa: Agerpres