Un amplu studiu realizat de cercetatori francezi confirma efectul benefic al consumului de produse lactate in prevenirea diabetului de tip 2 si a bolilor cardiovasculare, scrie site-ul passionsante.be Rezultatele studiului, numit DESIR, pun capat unei cercetari de zece ani, desfasurate pe circa 5.000 de voluntari. Scopul lui a fost sa determine in ce masura consumul de produse lactate influenteaza dezvoltarea si/sau severitatea sindromului metabolic (sau sindromul de insulino-rezistenta).
Acesta se caracterizeaza printr-o serie de semne fiziologice si constituie o baza majora de risc pentru diabetul de tip 2 si bolile cardiovasculare. El cuprinde indeosebi obezitate abdominala, un nivel crescut al trigliceridelor, un colesterol ‘bun’ prea scazut, hipertensiune si glicemie ridicata.
Studiul DESIR (Date epidemiologice asupra sindromului de insulino-rezistenta) arata ca produsele lactate au un efect benefic asupra tuturor parametrilor mentionati. Astfel, la cei care consuma zilnic de doua ori cate 125 ml de produse lactate s-a constatat scaderea cu 12-15% a riscului de sindrom metabolic; in functie de cantitatile consumate, efectul poate fi chiar si mai bun fie in privinta componentelor luate separat, fie in ansamblu.
Sursa: Agerpres