Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi s-au deplasat aseară în jurul orei 20.15,la un imobil de pe raza localităţii Săcălăşeni, după ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o tânără de 33 de ani, despre faptul că, concubinul acesteia, în vârstă de 46 de ani, este agresiv, a distrus mai multe bunuri din locuință şi face scandal la domiciliu.
La vederea poliţiştilor agresorul, care era sub influența băuturilor alcoolice şi foarte recalcitrant, s-a îndreptat înspre poliţişti cu un topor în mână, ameninţându-i. După somaţie, întrucât actele de ameninţare au continuat, poliţiştii au executat foc de avertisment, iar ulterior asupra membrelor inferioare ale bărbatului, care a fost imobilizat apoi prin încătuşare. Acesta a fost rănit la picioare, fiind solicitat imediat un echipaj medical de urgență, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.
La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, în vederea lămuririi complete a circumstanţelor producerii evenimentului.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult
Așa zisa tânără de 33 de ani ( concubina lui ) e de fapt o blondă maramureșeancă pe care tot el a dus-o în Anglia la prostituție și trăia de pe urma ei . Halal smecher ce este .
P.S. Am fost cu ea în uk contracost.( nu e bună)