Azi dimineaţă, la ora 08.30 pe DN1C, între localităţile Recea şi Baia Mare, a avut loc un carambol în care au fost implicate patru autoturisme şi în urma căruia trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, trei autoturisme care circulau în aceeaşi direcţie, respectiv spre Baia Mare, au intrat în coliziune , unul dintre ele fiind proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un al patrulea autoturism care circula regulamentar din sens opus. Din cauza accidentului traficul a fost restricționat pe DN 1C, aproximativ 30 de minute.
Toţi conducătorii auto implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul unui bărbat de 37 de ani din Cluj-Napoca, care conducea maşina din mijloc din cele trei care circulau spre Baia Mare, rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor dispune măsurile legale.
citeşte şi Impact între patru maşini la Recea. Mai multe victime – foto
VIDEO – Coadă de maşini până la intrare în Baia Mare, din cauza accidentului de la Recea