„În ultimele câteva ore am văzut în Coreea un bun exemplu al culturii întâlnirii. Salut protagoniştii şi mă rog ca un astfel de gest semnificativ să reprezinte un pas în plus pe drumul către pace, nu numai pe această peninsulă, ci pentru binele întregii lumi”, a declarat el în rugăciunea săptămânală în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru din Roma.
Donald Trump a devenit duminică primul preşedinte american care a păşit pe teritoriul Coreii de Nord atunci când s-a întâlnit cu liderul Kim Jong Un în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei.
Liderul de la Casa Albă a trecut graniţa care marchează separarea celor două Corei, în satul Panmunjom, unde a fost semnat armistiţiul din 1953. Însoţit de liderul de la Phenian, miliardarul american a făcut câţiva paşi pe teritoriul nord-coreean.
„Este o zi minunată pentru lume”, a spus Trump. „Aceasta înseamnă că vrem să punem capăt unui trecut nefericit şi că încercăm să creăm un nou viitor”, a declarat preşedintele american. Cei doi lideri şi-au strâns mâna.
Donald Trump a declarat că l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze Statele Unite şi că negociatori americani şi nord-coreeni vor relua discuţiile în două sau trei săptămâni cu privire la programul nuclear al Phenianului.