Românul arestat pentru omor după ce a provocat un grav accident în Italia, în urma căruia, și-a pierdut doi copii și părinții conducea continuu de 30 de ore, scriu jurnaliștii italieni, care citează declarația acestuia.
Accidentul s-a produs sâmbătă, pe autostrada A1 dintre Arezzo și Monte San Savino. O mașină Volkswagen Sharan în care se afla o familie din România – mamă, tată, 4 copii și bunicii paterni – s-a izbit puternic de un TIR.
O fetiță de 10 luni, un băiat de 10 ani și bunicii celor doi copii au murit în urma impactului.
Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Românul de 30 de ani a fost arestat pentru omor. De altfel, el era în perioada de eliberare condiționată, după ce fusese condamnat anterior pentru un jaf în Calabria.
El a declarat că venea din România și că a condus continuu 30 de ore pentru a ajunge în Toscana.
Poliția a constatat că în mașină călătoreau opt pasageri, în loc de șapte și că, cel mai probabil, nu aveau centură de siguranță.
„Nu puteam să-mi țin ochii deschiși, eram obosit mort”, a mărturisit el, confirmând astfel declarația unui martor care, înainte de producerea accidentului, ar fi văzut mașina cum circula în zig-zag.
„Când am observat-o, am încetinit viteza și m-am distanțat de mașina care părea să fi fost scăpată de sub control”, a spus martorul.
Românul va fi audiat luni în legătură cu producerea accidentului.
Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Bologna au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în regim de urgență, pentru informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului, a precizat MAE, în urmă cu două zile.