Cea mai mare întrecere la fotbal pentru elevii din România este din nou gata să descopere campioni.
La 1 octombrie s-a dat startul înscrierilor în cea mai importantă competiție de fotbal pentru elevii din România ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior. Până pe 30 noiembrie 2022, elevi cu vârste între 6 și 12 ani, fete și băieți din toată țara vor putea fi înscriși în Cupa Tymbark Junior, parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal. Competiția este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex Romania prin brandul Tymbark, în colaborare cu Ministerul Educației.
Detalii privind noua ediție au fost prezentate în cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi la sediul Federației Române de Fotbal. La eveniment au participat Răzvan Burleanu – Președinte FRF, Grzegorz Grabowski – CEO Maspex Romania, Lucian Sănmărtean, Miodrag Belodedici și Adina Borodi – Ambasadori ai competiției.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența lui Les Howie – Grassroots Mentor UEFA.
Olimpiada Școlară a Sportului Școlar (ONSȘ) este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Începând cu anul 2022, Cupa Tymbark Junior a devenit ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior. Astfel, proiectul valorifică noi oportunități de dezvoltare pentru îndeplinirea promisiunilor făcute încă de la inițierea sa, de a încuraja copiii din toată țara să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal.
Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi sunt organizate, începând cu faza pe şcoală, pe localitate, pe județ, zonală şi încheind cu faza naţională. Participă echipele unităților școlare din învățământul preuniversitar, forma de zi, înscriși în registrul matricol al unității școlare pe care o reprezintă.
“Suntem foarte bucuroși că putem asigura elevilor din România participarea la competiții sportive de această anvergură. Printr-o astfel de participare acoperim laturi importante ale educației lor precum spiritul de competiție, fair-play-ul pe scurt, contribuim din plin la formarea personalității prin educație fizică și sport aspect care reprezintă una dintre finalitățile importante ale învățământului românesc”, a declarat Ionel-Florian Lixandru, Secretar de Stat Ministerul Educației.
“Susținerea sportului românesc este deja o tradiție pentru compania noastră, de-a lungul timpului fiind implicați în competiții sportive pentru copii cu scopul educării de la vârste mici și încurajând performanța în sport. Această competiție este cadrul ideal pentru a pune în aplicare unul dintre principiile companiei noastre: acela de a-i încuraja pe copii să practice sportul, să facă mișcare cât mai mult, să își dezvolte aptitudini precum fair-play-ul sau spiritul de echipă, care să le fie de ajutor pe viitor atât pe terenul de fotbal, în competiții, cât și în viață. Împreună cu FRF și cu Ministerul Educației consider că realizăm un parteneriat important pentru educarea și dezvoltarea copiilor din România”, a spus Grzegorz Grabowski,CEO Maspex România.
ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
• U8 (clasele 0-II, 6-8 ani, băieți și fete născuți/născute în 2011 și mai mici)
• U10 (clasele III-IV, 9-10 ani, băieți și fete născuți/născute în 2009 și mai mici)
• U12 (clasele V-VI, 11-12 ani, băieți și fete născuți/născute în 2007 și mai mici).
În octombrie 2018, Cupa Tymbark Junior s-a aflat pe lista scurtă a proiectelor nominalizate la categoria „Participare” în cadrul UEFA Grow Awards.
ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE
Înscrierile se desfășoară în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie, iar regulamentul și mai multe detalii privind participarea, inclusiv formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul: Cupa Tymbark – impreunasuntemfotbal.ro.