Cea mai mică biserică din Maramureș – Chilia lui Nuțu din Bârsana

𝑃𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑖ℎ𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑉𝑎𝑙𝑒𝑎 𝐶𝑎𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑟 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑒 𝑎𝑠̦𝑎. 𝐴𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑟𝑎𝑡̦𝑖 𝑜𝑟𝑓𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑚𝑎̆: 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑏𝑎̆𝑖𝑒𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑜 𝑓𝑎𝑡𝑎̆. 𝑇𝑟𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑒𝑖 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑚𝑢𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒. 𝑆𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑎𝑣𝑒𝑎 “𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑡𝑎̆” 𝑒𝑟𝑎 𝑁𝑢𝑡̦𝑢 𝑃𝑜𝑝. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑎 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡 78 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑚𝑢𝑐𝑒𝑛𝑖𝑐 𝑠𝑖ℎ𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢, 𝑙𝑎 𝑖𝑧𝑣𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑉𝑎̆𝑖𝑖 𝐶𝑎𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑣𝑎̂𝑟𝑓 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑣𝑖𝑙𝑎̆, 𝑑𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑠̦𝑖 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑟𝑢𝑔𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖.
𝐿𝑜𝑐𝑎𝑙𝑛𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑎̂𝑟𝑠𝑎𝑛𝑎 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑐𝑎̆ 𝑁𝑢𝑡̦𝑢 𝑃𝑜𝑝 𝑒𝑟𝑎 𝑎𝑛𝑎𝑙𝑓𝑎𝑏𝑒𝑡, 𝑛𝑢𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑣𝑖𝑠 (𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑓𝑎̆𝑐𝑒𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝑏𝑢𝑐ℎ𝑖𝑖𝑙𝑒) 𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠 𝑐𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑎𝑟. 𝑆̦𝑖-𝑎 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑖𝑒𝑡, 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡 𝑎𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑝𝑜𝑠𝑒𝑠𝑖𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑜ℎ𝑖𝑒𝑖 𝑔𝑟𝑒𝑐𝑜-𝑐𝑎𝑡𝑜𝑙𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎̆. 𝑁𝑢𝑡̦𝑢 𝑃𝑜𝑝 𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑖𝑠𝑎𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑐𝑎𝑝𝑒𝑙𝑎̆ 𝑠𝑢𝑠, 𝑝𝑒 𝑑𝑒𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡 𝑎𝑧𝑖 ”𝐿𝑎 𝑇𝑖𝑙𝑖𝑢𝑡̦𝑎̆” (𝑐ℎ𝑖𝑙𝑖𝑒). 𝑃𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑒𝑚𝑛 𝑐𝑎̆𝑝𝑡𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑐𝑢 𝑙𝑢𝑡, 𝑐𝑢 𝑢𝑛 𝑡𝑢𝑟𝑛𝑢𝑙𝑒𝑡̦ 𝑑𝑒 𝑜 𝑠̦𝑐ℎ𝑖𝑜𝑎𝑝𝑎̆. 𝐴 𝑖̂𝑛𝑎̆𝑙𝑡̦𝑎𝑡-𝑜 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑝𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑣𝑖𝑙𝑒𝑖. 𝐴𝑝𝑜𝑖 𝑎 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑜 𝑎 𝑑𝑜𝑢𝑎 𝑐𝑎𝑝𝑒𝑙𝑎̆, 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑐𝑎̆𝑟𝑒𝑖𝑎 𝑠𝑒 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎𝑧𝑖 𝑏𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑚𝑛 𝑎 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑖 𝑚𝑎̆𝑛𝑎̆𝑠𝑡𝑖𝑟𝑖 𝑐𝑎𝑡𝑜𝑙𝑖𝑐𝑒. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑖𝑛𝑒, 𝑎 𝑐𝑙𝑎̆𝑑𝑖𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛 𝑎𝑠𝑓𝑎𝑙𝑡𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑖 𝑓𝑖𝑏𝑟𝑜𝑙𝑒𝑚𝑛𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑙𝑖𝑏𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑡𝑢𝑟𝑛, 𝑎𝑙𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑝𝑒𝑟𝑖 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑠𝑐𝑢𝑙𝑒. “𝐶𝑎𝑠𝑎” 𝑠𝑖ℎ𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑙𝑖𝑝𝑠𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑜𝑟𝑖𝑢 𝑎𝑙 𝑐𝑖𝑣𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖.
𝐼̂𝑛 𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑁𝑢𝑡̦𝑢 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑛𝑎ℎ 𝑛𝑒𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟𝑖𝑧𝑎𝑡 (”𝑑𝑖𝑧𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡”, 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑛𝑖𝑐, 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒𝑡̦𝑖-𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑣𝑟𝑒𝑡̦𝑖) 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑇̦𝑎𝑟𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐷𝑒𝑠̦𝑖 𝑛𝑢 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐵𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎̆, 𝑠̦𝑖-𝑎 𝑐𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎𝑡 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑎 𝑖-𝑎 𝑑𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑟𝑢𝑔𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒. 𝐴 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡 𝑠̦𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖𝑡 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟, 𝑙𝑎 ”𝑇𝑖𝑙𝑖𝑢𝑡̦𝑎̆”. 𝑀𝑜𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎̆𝑢 𝑠𝑒 𝑎𝑓𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎̂𝑟𝑓𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑒𝑙𝑎 𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑏𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎 𝑐𝑎̆𝑠𝑢𝑡̦𝑒𝑖 𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑖𝑒.
𝐀 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐫𝐮𝐠𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐢
Am urcat înspre acel loc, într-o după amiază fierbinte. Ajuns sus, am fost întâmpinat de un om mititel care gâjâia incoerent. Este singurul supraviețuitor dintre frații Pop, zis Mutu’, care trăiește pe vale, mai jos de lăcașul religios, din mila vecinilor creștini. El ne-a arătat, cu gesturi largi, lucrările de pe deal. Biserica din stejar, mică și bine proporționată, este aproape gata. Meșterul care-i finisează interiorul, Iulian Cora și soața sa, au început să povestească molcom cele ce urmează.
După ce “Popenii” au rămas orfani, unul dintre frați a murit puțin mai departe de ”Tiliuță”, fiind ucis de un bolovan căzut dintr-o râpă. Pe atunci Nuțu Pop ”umbla în bote”, fiind paralizat de la brâu în jos. Într-o noapte însă, visând că a intrat lupul între oi, a sărit din pat (!), și de atunci a abandonat cârjele, umblând normal. Pustnicul trăia din rugăciuni și mânca rar. Când cobora la ”boldul” (magazinul) din sat (îmbrăcat în straie albe, toată viața a umblat așa), își cumpăra doar bomboane de mentă. Din acele drajeuri verzi, făcea generos parte și copiilor.
𝐏𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐢
În timpul lui Ceaușescu, prin anii ‘70, cineva i-a adus în dar un casetofon și câteva casete cu imnuri religioase. Nu mult după, niște ucraineni din Poienile de sub Munte i-au furat casetofonul. Pop Nuțu, adânc mâhnit, s-a rugat ca să-și primească îndărăt cadoul. Urmarea a fost că unul dintre ”ruși” s-a spânzurat, altul a paralizat și ultimul a înnebunit. Femeia celui paralizat i-a adus pustnicului casetofonul, iar acesta s-a rugat pentru bărbatul păcătos și, minune!, hoțul și-a revenit.
În urmă cu trei ani, pe locul în care a hălăduit straniul sihastru, a început ridicarea unei biserici ce va deveni lăcaș de călugări. Știopei Vasile, un localnic, a donat o casă veche, din lemnul căreia s-a început construcția. Apoi, un olandez generos a oferit banii necesari. Pe movila ”Tiliuței” se află și astăzi căsuța neatinsă a pustnicului. De o sărăcie cumplită, casa va fi amenajată ca un mic muzeu. Tot acolo se află și o troiță încropită tot de Nuțu Pop pe un postament rudimentar din bolovani, ce aduce cu un arhaic altar canaanit.
Oamenii văilor vin uneori să se roage aici, însă turiștii coboară din autocare în fața mănăstirii Bârsana, modernă și cu “șuseaua” proaspăt asfaltată, să nu fie prea mare deranju’. Nici un străin nu urcă cei cinci kilometri de vale până la ”Tiliuța” de la izvorul Văii Caselor. Pentru că nu știu de existența locului în care a trăit pustnicul. Și pentru că nimeni nu le spune. Ghizii au prins lehamite de potecuțele prăfuite.
Update, aprilie 2021: între timp, preconizata biserică de mănăstire a fost finalizată și a devenit biserică parohială greco-catolică, alături de care a fost ridicată și o casă parohială, căsuța și troița pustnicului Nuțu au fost – din nefericire – demolate, iar drumul a fost modernizat, facilitând astfel accesul rarilor vizitatori.

𝐓𝐞𝐨𝐟𝐢𝐥 𝐈𝐯𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮𝐜 – pentru Organizația de Management a Destinației Maramureș