Poliţiştii de frontieră şi salvamontiştii au fost angrenaţi în seara se miercuri în căutarea a patru ucraineni rătăciţi, 3 barbati si o femeie, cu varste intre 30 si 32 ani, care au trecut frontiera din Ucraina spre România în dimineaţa de miercuri. Din cauza conditiilor meteo si a terenului extrem de dificil in partea muntoasa a zonei Poienile de Sub Munte s-au rătăcit.
Cei 4 au reusit sa faca un foc mic dar suficient pe moment cat sa se poata incalzi, ascultand astfel sfaturile salvatorilor montani transmise prin apelanta care la randul ei a contactat una din rudele ratacitilor, aceasta fiind persoana care reuseste sa tina legatura cu cei rataciti si sa le ridice moralul transmitandu-le ca echipele de salvare sunt in drum spre ei pentru a-i salva.
Datorita focului au putut fi observati cu drona din dotarea Politiei de Frontiera Maramures.
După ore bune de căutări persoanele au fost găsite foarte aproape de linia de frontieră, la o altitudine de 1.400 metri.
Una dintre ele era inconstienta avand o hipotermie severă, o alta e in hipotermie avansata dar constienta iar celelalte doua persoane erau relativ in regula.
Li s-a acordat primul ajutor de salvatorii montani, apoi au fost coborâţi pana la baza acolo unde au fost preluaţi de echipajele medicale
Urcarea pana la victime le-a luat salvatorilor montani aproximativ 6 ore si jumatate, coborarea , datorita stratului gros de zapada (in unele locuri depaseste 80 cm).
Două dintre persoane, a căror stare era mai puternic alterată, au fost transportate la Spitalul din Vișeu de Sus cu ambulanța. Celelalte două au fost transportate la Spitalul din Sighetu Marmației.
În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipele de salvatori, in jurul orei 05.30 unul dintre cetățenii ucraineni a decedat.