Cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din Europa dat în folosință într-un spital românesc. Anunțul a fost făcut de Sorina Pintea, ministrul Sănătății care a participat la eveniment.
„În această dimineață m-am aflat la Iași, unde am participat la lansarea celui mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din Europa, care se află la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr Nicolae Oblu” din Iasi.Echipamentul medical reprezintă tehnologie de ultimă generație care asigură intervenții în urma cărora pacientul poate să se recuperereze mult mai repede, chiar va putea pleca acasă după două-trei zile”, a precizat Sorina Pintea.
Fondurile alocate pentru achiziționarea acestui robot,în valoare de 1,2 milioane de euro, au fost recuperate printr-un proiect al Ministerului Sănătății care vizează recuperarea de la Comisia Europeană a investițiilor pe care spitalele și autoritățile publice locale le-au efectuat, începând din 2014, în infrastructura ambulatoriilor și a unităților de primiri urgențe prin achiziția de echipamente medicale și investițiile realizate în infrastructură.
Valoarea totală a proiectelor contractate și care va fi rambursată de către Comisia Europeană este de 768,148,594,15 lei (aproximativ 165 milioane de euro).
Până în prezent au fost recuperate 673.346.023,68 lei (aproape 90%), sume care au intrat deja în conturile unităților sanitare, ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Sănătății.