Romania s-a bucurat de un adevarat succes prin prezentarea unui proiect dedicat celebrarii a 90 de ani de la nasterea maestrului Ion Popescu-Gopo (1923-1989) la Carnavalul International al Copiilor de la Venetia. La cea de-a patra editie a Carnavalului Copiilor, desfasurat in perioada 2-12 februarie, au participat sapte state: Argentina, Bahamas, Marea Britanie, Madive, Romania si Statele Unite, precum si peste 150 de licee din Italia si strainatate, inregistrand 18.891 de vizitatori (cu circa 4% mai mult fata de editia din 2012).
Potrivit unui comunicat difuzat miercuri de ICR Venetia, Romania a participat cu serie de proiectii de animatie celebre ale maestrului Ion Popescu-Gopo: Scurta istorie, 7 arte, Ecce homo!, Quo vadis homo sapiens?, Sport, Si totusi se misca, Animagic film, Tu, Ucenicul vrajitor, in care personajul principal al filmelor, Omuletul lui Gopo, a prezentat publicului cu ironie si inteligenta cum au aparut artele, cum a evoluat omul, incotro se indreapta, raspunzand la multe alte intrebari legate de existenta si problemele cu care se confrunta omenirea.
Pe langa proiectiile propriu-zise au fost distribuite si mai multe materiale interactive si educative (de tip Deseneaza si tu!, Stiati ca…, Invata proportiile umane decupand) care au starnit interesul tinerilor vizitatori.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, cu sprijinul acordat de Dacin Sara, Springer&Jacoby, Arhiva Nationale de Filme si Centrul National al Cinematografiei din Romania.
Sursa: Agerpres