Municipiul Baia Mare s-a gătit în haine de sărbătoare sâmbătă, 1 Decembrie 2018, zi în care a fost aniversată nu doar Ziua Națională a României ci și Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, acolo unde, în urmă cu 100 de ani, delegații maramureșeni s-au aflat în prima linie. Și pentru a da dovadă de unitate, autoritățile locale și județene au participat, împreună, la toate manifestările dedicate acestei zile istorice în Baia Mare.
Astfel, încă de la ora 9.00, la Batalionul 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș”, unde a avut loc dezvelirea unei plăci aniversare dedicată Centenarului Marii Uniri, lângă militarii români s-au aflat și prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. ”Armata Română este cea mai loială dintre instituțiile Statului Român, iar militarii, alături de autoritățile centrale și locale au sărbătorit în toată țara Centenarul Marii Uniri”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
După sfințirea plăcii memoriale și după ceremonia de la unitatea militară, autoritățile administrației publice locale împreună cu reprezentanții structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională au depus coroane de flori la monumentele reprezentative de pe raza municipiului reședință de județ. ”Cele mai importante instituții și autorități ale administrației publice maramureșene au început împreună Ziua Națională a României. Instituția Prefectului județului Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare au ales să depună, în deplină armonie și înțelegere, coroane de flori la toate monumentele dedicate eroilor neamului românesc municipiul reședință de județ. Sper din tot sufletul ca sentimentul de unitate resimțit de către români în aceste zile să dureze pentru a putea, împreună, să reconstruim țara noastră și să o aducem la locul ei binemeritat în lume”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a transmis un îndemn la unitate
Evenimentele dedicate Zilei de 1 Decembrie au continuat în Piața Tricolorului pe strada Gheorghe Șincai unde, cu începere de la ora 15.00, s-a desfășurat ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Naționale a României. După realizarea dispozitivului, prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan a primit onorul, a salutat Drapelul de luptă și a trecut în revistă Detașamentul de onoare. După intonarea Imnului Național al României și oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți au urmat alocuțiunile oficialităților prezente. Între invitați s-a aflat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a dat citire mesajului primului-ministru al României, Viorica Dăncilă, dar și parlamentari ai Maramureșului. Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan a fost citit de prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan.
În mesajul transmis tuturor celor prezenți la manifestări, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat cât de important este faptul că, generația care trăiește ”100 de ani de România” poate aniversa această sărbătoare în pace, întreaga națiune celebrând frumos Centenarul Marii Uniri. ”Cu un secol în urmă, strămoșii noștri au unit Transilvania cu România, au unit Maramureșul cu România. Trăim cu toții un moment extraordinar și avem o șansă unică, așa cum România nu a avut în ultima perioadă. Astăzi putem să vorbim liber despre unitate. Dacă ne uităm în istorie, învățăm că românii au fost puternici atunci când au fost uniți. Fie că vorbim despre Unirea Principatelor de la 1859, fie că vorbim despre Marea Unire, cea a Transilvaniei cu România, din 1918, fie că vorbim despre marile proiecte de țară ale României post-decembriste, toate aceste lucruri au fost realizate pentru că am fost uniți. Și astăzi putem să avem noi proiecte ambițioase: adoptarea monedei euro, integrarea în spațiul Schengen, proiecte pe care dacă ni le propunem putem să le obținem prin unitate. Din păcate, în România, astăzi, se vorbește prea puțin despre unitate și prea mult despre ură, dezbinare și violență, și nu cred că aceasta este moștenirea pe care doreau să ne-o lase strămoșii noștri cu un secol în urmă. Iar dacă România a împlinit 100 de ani, Maramureșul a împlinit 50 de ani de la reorganizarea administrativ-teritorială, când Țara Lăpușului, Țara Chioarului, Țara Codrului și Maramureșul Voievodal s-au unit pentru a da României cel mai frumos județ din țară. Și sunt extrem de mândru de faptul că, de aici, din Maramureș, au plecat acum 100 de ani mari personalități la Marea Unire: Gheorghe Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Vasile Lucaciu, Ioan Mihaly de Apșa, Ilie Lazăr, Alexiu Berinde au fost mari personalități care au lăsat deoparte siguranța propriei persoane și au luptat împreună pentru un vis de unitate. Și noi, această generație trebuie să trăim frumos pentru a le cinsti memoria într-o Românie frumoasă, puternică și unită”, și-a încheiat mesajul șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
După alocuțiunea primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheș a urmat defilarea detașamentului de onoare, tehnica militară din Garnizoana Baia Mare, respectiv tehnica din dotarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Manifestarea s-a încheiat cu un moment cultural-artistic și focuri de artificii.