Cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, Asociaţia ,,Alături de eroi” precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile derulează campania ,,Alături de veterani”.
Astfel, astăzi, 26 aprilie, a fost demarată campania ,,Alături de veterani” prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor de război din cel de-al Doilea Război Mondial ce va reuni poveşti de viaţă, informaţii cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum şi mărturii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Această campanie îşi propune comemorarea eroilor căzuţi în cele două conflagraţii mondiale, la care România a luat parte, cinstirea memoriei veteranilor de război care au participat la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, rememorarea faptelor lor de vitejie şi aducerea unui pios omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie şi popor.
În acest context, în perioada 27-29 aprilie, reprezentanţi din structurile de comandă aparţinând Centrului Militar Judeţean Maramureş şi Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş vor distribui pachete cadou veteranilor de război de pe raza judeţului Maramureş.
De asemenea, în data de 29 aprilie, ora 11.00, veteranii de război maramureşeni vor fi omagiaţi la Monumentul Ostaşului Român cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult