Comisarul european pentru concurenta, Margrethe Vestager, a anuntat joi ca se va intalni in urmatoarele doua saptamani cu reclamantii din cadrul anchetei privitoare la gigantul american Google, pentru a decide urmatoarele etape ale investigatiei, transmite AFP.
Intr-o conferinta de presa, Vestager a indicat ca a trimis chestionare companiilor din domeniul serviciilor specializate de cautare pe internet ”pentru a obtine informatii noi”, intrucat datele disponibile datau de la finalul anului trecut.
”Or, este important de verificat daca informatiile mai sunt valabile”, a spus ea.
Comisia Europeana a deschis o ancheta in noiembrie 2010 impotriva Google pentru abuz de pozitie dominanta. Gigantul american este acuzat in special ca afiseaza pe paginile sale propriile servicii specializate, in detrimentul motoarelor de cautare concurente, de exemplu comparatorul de preturi Kelkoo sau site-ul de turism Expedia.
La 27 noiembrie, Parlamentul European a adoptat cu o larga majoritate o rezolutie simbolica prin care solicita dezmembrarea Google.
In rezolutie, Parlamentul European a cerut statelor membre si Comisiei Europene „sa elimine barierele care impiedica dezvoltarea pietei unice digitale”. Eurodeputatii au mai subliniat „nevoia de a preveni abuzul de pozitie dominanta din partea companiilor online, prin aplicarea regulilor UE privind competitia si prin deconectarea motoarelor de cautare de la alte servicii comerciale”.
Eurodeputatii au mai cerut „Comisiei Europene sa ia in considerare propuneri in vederea separarii motoarelor de cautare de alte servicii comerciale”.
Avand in vedere rolul motoarelor de cautare pe internet in „comercializarea exploatarii secundare a informatiilor obtinute” si nevoia de a aplica regulile UE privind competitia, eurodeputatii au solicitat Comisiei „sa aiba in vedere propuneri pentru deconectarea motoarelor de alte servicii comerciale”, pe termen lung.
Sursa: Agerpres