Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Gorj au efectuat, luni dimineata, patru perchezitii pe raza oraselor Targu Jiu, Turceni si Filiasi, judetul Dolj, la locuintele unor persoane banuite ca ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 600.000 de lei in dauna Complexului Energetic Oltenia (CEO), se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.
Potrivit sursei citate, politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu, au efectuat patru perchezitii pe raza oraselor Targu Jiu, Turceni si Filiasi, judetul Dolj, la locuintele a patru persoane banuite de savarsirea infractiunilor de delapidare si complicitate la delapidare.
„Din cercetari a reiesit faptul ca, in perioada decembrie 2014 — aprilie 2015, din gestiunea Sucursalei Energetice Turceni a fost sustrasa teava de alama, producandu-se un prejudiciu de aproximativ 600.000 de lei. Cei vizati vor fi condusi pentru audieri la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Gorj, in urma probatoriului administrat urmand a fi dispuse masurile procedural penale care se impun”, se mai precizeaza in comunicatul de presa.
Suportul de specialitate este asigurat de Serviciul Operatiuni Speciale Craiova si de Compartimentul Operatiuni Speciale Gorj.
Sursa: Agerpres