Procurorii DNA fac, joi, perchezitii la Ministerul Agriculturii, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru luare de mita si spalare de bani, in legatura cu Targul Indagra din noiembrie 2014, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas si secretarul general Virgil Gaman urmand sa fie audiati.
Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de presa, ca se fac cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie, comise in perioada octombrie-decembrie 2014.
Anchetatorii fac noua perchezitii in Bucuresti si judetele Mures, Brasov si Prahova, din care una este sediul unei institutii publice, iar restul sunt sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, ca institutia publica unde au loc perchezitii este Ministerul Agriculturii.
Faptele cercetate sunt de luare si dare de mita, precum si de spalare de bani, si ar avea legatura cu atribuirea unor contracte fictive privind Targul Indagra organizat in noiembrie 2014, prejudiciul produs Ministerului Agriculturii fiind estimat la 400 de milioane de euro, au aratat sursele citate.
Fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas si secretarul general Virgil Gaman ar fi implicati in acest caz, cei doi urmand sa fie audiati la sediul Directiei Nationale Anticoruptie.
Modalitatea de luare a mitei ar fi constat in incheierea unor contracte fictive cu firme agreate de cei doi. Din suma de 400 de milioane de euro alocata prin contracte atribuite unor societati, 40.000 de euro ar fi fost trecuti, prin firme interpuse, pentru a ajunge, in final la Nagy Tamas si Virgil Gaman. Din cei 40.000 de euro, o parte ar fi trebui sa ajunga la o alta persoana, au mai spus sursele citate, fara a preciza cine este aceasta persoana.
Procurorii sunt sprijiniti in aceasta cauza de Serviciul Roman de Informatii si Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei.
Sursa: Mediafax