Procurorii DIICOT fac, miercuri, 28 de perchezitii in Bucuresti, Giurgiu si Constanta, la membrii unei grupari suspectate ca a falsificat bancnote de 100 de lei, pe care le-ar fi plasat in piete, targuri si magazine, unii bani falsi ajungand la persoane care vand tigari in complexul Dragonul Rosu. Anchetatorii vor duce 30 de persoane la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Structura Centrala pentru a fi audiate, urmand sa decida daca in cazul acestora vor fi luate masuri preventive. Cercetarile in acest caz vizeaza fapte de falsificare de moneda, punere in circulatie de valori falsificate si inselaciune.
Grupul infractional, format din 20 de persoane, ar fi actionat din luna martie, in Bucuresti si mai multe judete, unde ar fi plasat bancnote contrafacute din cupiura de 100 de lei, cu serii diferite.
„Bancnotele falsificate au fost puse in circulatie in piete, targuri sau magazine de dimensiuni mici, atat in Bucuresti cat si pe raza altor judete. De asemenea, o parte din bancnotele contrafacute a fost plasata in randul persoanelor care comercializeaza tigari in Complexul Comercial Dragonul Rosu. Pana in prezent au fost identificate aproximativ 750 de bancnote contrafacute”, se arata intr-un comunicat de presa al DIICOT.
Membrii grupului infractional foloseau, ca tehnica de contrafacere a valorilor, metoda de imprimare Laser Jet si Ink Jet, prin utilizarea unor echipamente performante de imprimare. Bancnotele contrafacute erau realizate pe suport de hartie, fereastra transparenta fiind imitata prin decuparea de pe bancnota contrafacuta a zonei aferente si aplicarea unei benzi adezive tip scotch, pe care erau imitate caracteristicile grafice ale ferestrei transparente originale.
Perchezitiile sunt facute de procurorii DIICOT Structura Centrala, ofiteri de politie judiciara de la Directia Generala de Combatere a Criminalitatii Organizate si Brigazile de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti si Constanta, cu sprijinul Jandarmeriei Romane. Actiunea a fost sprijinita de Serviciul Roman de Informatii.
Sursa: Mediafax