La Monumentul Ostașului Român din Parcul Municipal “Regina Maria“ din Baia Mare a avut loc azi ceremonialul militar și religios dedicat sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.
După realizarea dispozitivului Detaşamentului de onoare format din subunităţi aparţinând Batalionul 813 Infanterie „Maramureş”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti ” Maramureş, a urmat prezentarea onorului Prefectului judeţului Maramureş, salutul drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare şi intonarea Imnul naţional al României.
Serviciul religios a fost oficiat de preotul militar Gabriel Băban, iar comandantul CMJ Maramureş şi al Garnizoanei Baia Mare, colonel Vasile-Costel Coste, a dat citire mesajului ministrului Apărării Naţionale adresat veteranilor de război.
Ceremonialul militar s-a încheiat cu depunerea de coroane şi jerbe de flori la Monument, la Obelisc şi la plăcile funerare din „Cimitirul comemorativ dedicat ostaşilor din Diviziile 6 şi 7 Infanterie căzuţi în luptele din Nordul Transilvaniei”. La final, toţi cei prezenţi au salutat defilarea detaşamentului de onoare şi a Fanfarei municipiului Baia Mare, păstrând în suflet un gând curat şi pios celor care şi-au jertfit viaţa luptând, pentru ţară.