Plenul Camerei Deputatilor a respins miercuri, 2 iulie, solicitarea ministrului Justitiei cu privire la incuviintarea arestarii preventive a deputatului Titi Holban (UNPR). Dintre parlamentarii prezenti, 198 s-au pronuntat impotriva arestarii preventive si 96 in favoarea acesteia.
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a respins luni solicitarea ministrului Justitiei cu privire la incuviintarea arestarii preventive a deputatului Titi Holban (UNPR). Decizia finala a fost luata de plenul Camerei Deputatilor prin vot secret cu bile.
Procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de deputatul Titi Holban pentru trafic de influenta.
Potrivit DNA, in ianuarie, Titi Holban a acceptat promisiunea unui denuntator ca in schimbul sumei de 10.000 euro, suma pe care a primit-o efectiv in doua transe, va interveni pe langa o alta persoana, pentru ca aceasta, la randul ei, sa intervina pe langa un inspector cu functie de conducere la una dintre Directiile Regionale Antifrauda. Interventia viza ca societatea administrata de un apropiat al denuntatorului sa nu fie sanctionata in urma controlului efectuat de aceasta institutie.
Sursa: Agerpres