Sindicatele din invatamant au dat asigurari ca disponibilizarile din educatie nu vor afecta concursul de titularizare. Secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) si presedintele organizatiei maramuresene, Liviu Marian Pop, a afirmat ca, desi sistemul educational va ramane cu aproape 400 de salariati in minus in Maramures, nimeni nu va putea impiedica organizarea concursului care determina miscarile de personal. In plus, oamenii pusi pe liber vor beneficia de plati compansatorii, spune Pop.
Vin vremuri grele pentru profesori, in conditiile in care Ministerul Educatiei a dispus disponibilizarea a mii de dascali din intreaga tara. Pentru judetul Maramures, numarul stabilit de reprezentantii Executivului a fost de 383. Insa, in ciuda analizei ministerului, Liviu Marian Pop spune ca SLIMM nu va permite ca oamenii sa fie pusi pe liber doar de dragul disponibilizarilor.
“Nu vom fi de acord cu primarii si directorii care vor reduce posturi doar de dragul desfiintarii. Nu dorim scaderea calitatii in educatie! Unde sunt abuzuri, vom interveni. De asemenea, nu vrem nici clase sub efectiv. In maximum doua saptamani se va intra in procedura de reducere de personal si va fi modificata reteaua scolara”, a mai spus Pop.
Presedintele SLIMM a precizat faptul ca nu va permite ca disponibilizatii sa nu beneficieze de plati compensatorii. “Printr-o adresa, am cerut Ministerului ca oamenii care vor parasi sistemul sa beneficieze de salarii compensatorii pe o perioada de doi ani. Sumele vor fi calculate in functie de salariul mediu pe economie”, a precizat Liviu Marian Pop.
Acesta a dat asigurari ca, in pofida disponibilizarilor, concursul de titularizare va avea loc. “Maramuresul este un judet atipic. Aproximativ 10% dintre angajati, adica aproximativ 500-600, sunt pensionari. Va fi nevoie de miscari de personal”, a mai declarat presedintele SLIMM.
Sursa: Catalin Tineghe