Jandarmii aflaţi în serviciu pe raza judeţului nostru în cursul zilei de marţi, 12 iunie, au constatat mai multe abateri de la normele legale şi au acţionat pentru asigurarea stării de normalitate, potrivit competenţelor.
Astfel, în jurul orelor 14:00, pe strada Libertăţii din localitatea Borşa, jandarmii au surprins o femeie care apela în mod repetat la mila cetăţenilor, iar în jurul orelor 16:00, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmaţiei, jandarmii au aplicat o sancţiune contravenţională unei tinere din judeţul Sălaj, tot pentru faptul că a apelat în mod repetat la mila trecătorilor.
De asemenea, în jurul orelor 22:30, locatarii unui imobil situat pe bulevardul Unirii din Baia Mare, au solicitat intervenţia jandarmilor pentru că un tânăr de 29 de ani din Baia Mare, în timp ce se afla în faţa acelui imobil şi consuma băuturi alcoolice, a tulburat liniştea prin strigăte şi larmă.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.