Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Iași pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul circulației.
În data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 17.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul roman C.B., în vârstă de 35 ani, din județul Iași.
La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis, în septembrie 2020, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Judecătoria Răducăneni, jud. Iași l-a condamnat la doi ani și nouă luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.