Peste o mie de calatori care calatoreau fara bilet in trenurile Regio si InterRegio au fost amendati, in perioada 2 octombrie – 20 noiembrie, de catre echipele de control ale CFR Calatori, a anuntat, luni, compania intr-un comunicat.
In intervalul mentionat, echipele de control au verificat peste 50 de trenuri Regio si InterRegio, in care calatoreau mai mult de 15.000 de pasageri. In urma actiunilor de control, au fost eliberate 1.008 bilete cu suprataxa pentru pasagerii care calatoreau in ilegalitate si au fost emise procese verbale de contraventie pentru 23 de pasageri care nu au achitat in tren valoarea biletelor cu suprataxa.
Controalele echipelor din Centralul CFR Calatori si cele 8 sucursale din Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta au fost organizate in colaborare cu Politia Transporturi Feroviare (TF).
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres