Vezi VIDEO
O comisie paritara, formata din sindicalisti si din reprezentanti ai Directiei Generale de Asistenta Sociala Maramures, va analiza problemele legate de decontarea serviciilor medicale pentru copiii aflati in asistenta maternala. Masura a fost solicitata de conducerea Cartel Alfa, dupa ce unii asistenti au sesizat ca au aparut sincope in plata cheltuielilor pentru diferite interventii medicale in cazul micutilor pe care ii au in grija.
Asistentii maternali maramureseni au semnalat recent liderilor de sindicat ca intampina dificultati in decontarea unor servicii medicale. Cheltuielile pentru tratamentul copiilor aflati in grija trebuie suportate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, insa sunt cazuri in care asistentii sociali omit sa se ocupe de aceste probleme.
„De exemplu, la Sighet asistenta sociala tine de anul trecut, din octombrie, niste deconturi ale unei asistente maternale care a facut niste cheltuieli foarte mari pentru copil si care nu au ajuns nici in ziua de azi la Directie. Acum am fost informata la Adunarea Generala. Am inteles ca vorba de ceva proteza si ochelari”, a explicat presedintele Sindicatului Asistentilor Maternali Maramures, Iuliana Domuta.
Sindicalistii spun ca au cerut infiintarea unei comisii paritare pentru a analiza fiecare cerere, astfel incat sa fie stabilita o prioritizare a situatiilor in care se impune decontarea serviciilor medicale.
„Am propus sa se faca o comisie paritara care sa analizeze aceste cereri pentru decontari si sa le stabilim o anumita prioritate acelora care sunt mai grave sau care sunt urgente si sa etapizam plata celorlalte cheltuieli pentru cei care nu au nevoie urgent de acoperirea acestor sume. Comisia paritara se formeaza din sindicate si administratie. Eu cred ca aceasta comisie paritara va limpezi aceste lucruri si vom ajunge ca problemele asistentilor maternali sa fie rezolvate mai repede”, a spus liderul Cartel Alfa Maramures, Florin Hossu.
Totodata, liderii de sindicat au mai aratat ca unele sincope in decontarea acestor cheltuieli apar din cauza ca nu toti asistentii maternali sunt informati despre cum trebuie sa procedeze. Daca nu solicita achitarea contravalorii acestor cheltuieli la timp, asistentii maternali nu pot sa-si recupereze sumele respective.
Sursa: Camelia Tocaci