Cercetătorii chinezi care investigează originea animală a epidemiei de coronavirus din China au descoperit că un mamifer pe cale de dispariţie ar fi transmis coronavirusul la oameni, scrie agenţia Xinhua, citată de The Guardian. Cercetătorii chinezi declarat că pangolinul, specie pe cale dispariţie, ar putea fi „veriga lipsă” dintre lilieci şi oameni, scrie The Guardian.
Liliecii sunt purtători cunoscuţi ai celei mai noi tulpini de coronavirus, care a infectat cel puţin 31.000 de oameni şi a ucis peste 630 la nivel global, majoritatea cazurilor fiind în China, acolo unde epidemia a început.
O analiză genetică a arătat că tulpina virusului era identică în proporţie de 96% cu cea găsită la lilieci. Totuşi, potrivit spuselor lui Arnaud Fontanet, de la Institutul Pasteur din Franţa, boala nu a fost transmisă direct de la lilieci la oameni. „Credem că ar fi fost vorba de un alt animal, un intermediar”, susţine Fontanet.
Epidemia de SARS din 2002, care a implicat o tulpină diferită de coronavirus, a fost transmisă la oameni prin civet, un mamifer de mici dimensiuni, care este considerat o delicatesă în China. Multe animale sunt capabile să transmită viruşi către alte specii, iar aproape toate tulpinile de coronavirus, contagioase pentru oameni, şi-au avut originea de la animale sălbatice. Fontanet consideră că intermediarul a fost „probabil un mamifer”, care aparţine familiei bursucilor, informează The Guardian. Pangolin FOTO Shutterstock După testarea a peste 1.000 de mostre colectate de la animale sălbatice, cercetătorii de la Universitatea de Agricultură South China au concluzionat că secvenţele genomice de viruşi găsite în pangolini erau identice în proporţie de 99% cu cele descoperite la persoanele infectate cu noul coronavirus, relatează agenţia de ştiri oficială Xinhua.
Sursa: Adevărul.ro