Continuă să crească bilanțul epidemiei de coronavirus. Numărul deceselor în China l-a depășit pe al celor provocate de SARS. Sunt 362 de morți, printre care și primul din afara Chinei – un pacient chinez din Filipine. Peste 17.000 de persoane sunt contaminate.
Măsurile drastice luate pentru a opri răspândirea virusului au dus la paralizia unei bune părți a economiei chineze. Bursele din China continentală s-au prăbușit astăzi cu aproape 9 procente. A fost prima ședință de tranzacționare de după pauza de Anul nou, iar acționarii par panicați de efectele epidemiei.
Orașul Wuhan are un spital nou cu 1.000 de paturi, construit în zece zile.
1.400 de medici militari îi vor îngriji acolo doar pe cei care s-au îmbolnăvit din cauza noului coronavirus. Spitalul joacă rol central în propaganda de stat, împreună cu cel de 1.600 de locuri, ce va fi gata peste câteva zile.
Totodată, autorităţile chineze bombardează populația cu mesaje difuzate prin megafoane să-şi ia măsuri de precauţie. Reprezentanţi ai autorităţilor locale le bat la uşă să le spună că nu iasă din casă. Ba chiar, într-un sat, autorităţile îi urmăresc cu drona pe locuitori şi îi somează să poarte mască şi să se spele pe mâini: „Bunico, nu te mai holba. Este drona satului nostru. Nu te mai plimba de colo colo fără să porţi mască. Du-te imediat acasă şi spală-te pe mâini”.
Familiilor victimelor noului virus le-a fost interzis să-și privegheze şi să-și înmormânteze morții potrivit tradiţiei. Au fost date dispoziţii ca trupurile să fie dezinfectate, introduse în pungi sigilate și duse cu maşini speciale către crematorii.
Deși se străduiesc să iasă cât mai bine din această criză, autoritățile chineze se confruntă cu un val tot mai mare de furie din cauza modului în care au gestionat epidemia.
După imaginile cu personalul medical nevoit să-și improvizeze echipamentul din saci de gunoi, pe internet a apărut un clip video în care oficiali guvernamentali par să oprească pentru ei din măștile donate spitalelor.
Nemulțumiri legate de gestionarea crizei sunt și în Hong Kong, unde personalul sanitar nemulțumit a intrat în grevă. Medicii și asistentele cer închiderea completă a graniței cu China continentală.
„E clar că trebuie să închidă granița. Dacă nu interzic accesul oamenilor purtători de coronavirus în Hong Kong, atunci toată munca medicilor este fără rost.”, spune un medic.
Guvernul local a refuzat să facă închidă granița complet, invocând recomandările OMS.