Locuintele noi se vor scumpi cu 20% pana la sfarsitul anului ca urmare a cresterii pretului la materialele de constructie, dar marea problema o reprezinta riscul majorarii chiriilor cu 50%. Agentii imobiliari din Baia Mare dau ca sigura scumpirea. De asemenea, se anunta o majorare a pretului de vanzare la apartamente cu circa 15-20%, indeosebi pentru imobilele din zonele rezidentiale.
Cele mai multe cereri de vanzare sunt pentru zona Unirii, unde metrul patrat costa in jur de 300-500 de euro. In topul vanzarilor mai sunt locuintele de pe bulevardele Bucuresti si Independentei, unde metrul patrat valoreaza intre 115-250 euro.
Specialistii in tranzactii imobiliare au aratat ca preturile ar putea sa mai creasca, mai ales ca terenurile din interiorul orasului pe care se poate construi sunt tot mai putine. Presedintele Uniunii Agentiilor Imobiliare Maramures, Lazar Nacu, a recomandat ca zone de constructie: Valea Borcutului, strada Victoriei si Tautii Magheraus.
Lazar Nacu a spus insa ca cele mai mari cresteri vor fi la chirii, asta si datorita faptului ca reprezentantii companiilor imobiliare se asteapta la ridicarea de showroom-uri, mall-uri, magazine – care necesita inchirierea unui spatiu. El a spus ca va fi o ”cerere fantastica”.
Titlu din ziar:
Constructia de noi centre comerciale in Baia Mare arunca in aer piata imobiliara
Mall-urile scumpesc chiriile
Revista presei din Baia Mare – 1 februarie 2008. Glasul Maramuresului
Sursa: Lavinia Sabaciag