Vezi VIDEO
Contrar zvonisticii cu patent de informatii certe, KazakhGold Group Limited nu si-a vandut actiunile pe care le detinea in compania baimareana Romaltyn Mining, ci s-a vandut pe sine, fiind cumparata cu totul de corporatia miliardarului rus Mihail Prokhorov, Polyus Gold, si devenind astfel o subsidiara a celui mai mare producator de aur din Europa. Insa, reluarea productiei de aur la fosta uzina Aurul Baia Mare ramane un obiectiv indepartat, spun autoritatile maramuresene de mediu. Pentru a i se permite extragerea aurului prin cianurare din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining trebuie sa definitiveze o statie de epurare performanta a carei constructie nici nu a inceput inca.
Tranzactia care a implicat fosta uzina Aurul din Baia Mare si care a alimentat zvonul ca in municipiul maramuresean va reincepe curand extractia de aurului prin cianurare are la baza schimbarea actionariatului majoritar al celei mai mari companii miniere din Kazahstan. Noul actionar majoritar al KazakhGold Group Limited este Polyus Gold, al magnatului rus Mihail Prokhorov. Practic, compania rusa a devenit actionar majoritar a companiei cazace, implicit si a uzinei din Baia Mare (care semnifica o parte infima a tranzactiei, in conditiile in care cazacii detin 25% din industria aurifera din tara asiatica.
Noii proprietari ai Aurul au pornit cu un imprumut de 50 milioane dolari
Marti, 16 februarie 2010,KazakhGold a facut publica o conventie cu Jenington International Inc. (SUA), companie detinuta de Polyus Gold, prin care americanii vor subscrie un “avans” de 100 de milioane de dolari in actiuni, pentru “obtinerea aprobarilor de reglementare a tranzactiei, care va avea loc “pana la 1 mai 2010”.
Compania cazaca a mai precizat ca acordul incheiat cu Jenington mai prevede si un imprumut de 50 de milioane de dolari, bani care vor fi folositi “ca si capital de lucru, pana la finalizarea plasarii (n. red., tranzactiei)” si care vor fi rambursati “din veniturile obtinute dupa plasare”.
Romaltyn Baia Mare nu poate incepe productia fara o noua statie de epurare
In privinta fostei uzine Aurul, din punctul de vedere al autoritatilor de mediu lucrurile sunt clare. “Procedura de solicitare a autorizatiei de mediu este finalizata inca din anul 2007, insa pentru a primi aceasta autorizatie, fara de care nu pot incepe productia, Romaltyn trebuie sa indeplineasca niste conditii, printre care sa finalizeze lucrarile la instalatia de cianurare, care reduce continutul din tulburele de steril pana la parametri legali”, a declarat seful Garzii de Mediu Maramures, Calin Crisan.
De asemenea, proprietarii uzinei baimarene trebuie sa investeasca serios intr-o statie de epurare, care sa reduca concentratia cianurilor din apa ce urmeaza evacuata in raul Lapus sub limita de 0,1 miligrame/litru. “Constructia statiei de epurare nici macar nu a inceput, asa ca… Mai este pana la reinceperea productiei”, a prognozat Crisan.
Garda de Mediu Maramures va controla iazul luna aceasta
Deocamdata, Romaltyn executa operatiuni de monitorizare, paza, tratare si evacuare a apei din iaz. “Conditiile de siguranta sunt respectate, nu sunt motive de ingrijorare, chiar si atunci cand sunt precipitatii sau cand evacueaza apa trebuie sa ne informeze. Noi avem anual trei controale, chiar la sfarsitul acestei luni vom face primul control din acest an”, a declarat seful Garzii de Mediu.
Atunci cand apele din lacurile de oxidare de la Bozanta au continutul de cianura peste limita, se executa un tratament de neutralizare, se fac analize de laborator si doar daca “sunt indepliniti parametri” sunt evacuate in raul Lapus.
O noua poluare cu cianuri este exclusa din calcul de specialisti
Accidentul ecologic din 30 ianuarie 2000, cand aproximativ 100.000 de metri cubi de steril si cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozanta, ajungand pana in Tisa, nu poate fi repetat, crede seful Garzii de Mediu Maramures.
“Disfunctionalitatile de atunci au fost remediate. De exemplu, acum cele patru tancuri de lesiere «vinovate» pentru acel accident au fost expertizate cu ultrasunete si au o grosime aproape dubla fata de cea prevazuta de lege (peretii sunt de un centimetru grosime). Apoi, fiecare tanc are o basa colectoare (niste gropi betonate, ermetice) a carei capacitate este de doua ori mai mare decat cea a tancului”, a explicat Crisan masurile tehnice care s-au luat pentru ca accidentul din 2000 sa nu se mai repete.
Mina de aur din spatele Flotatiei Centrale Baia Mare
Miza exploatarii aurului prin cianurare in Baia Mare consta in concentratia deseurilor miniere (sterilul) de la iazul central al uzinei Aurul, situat in spatele Flotatiei Centrale. Conform masuratorilor, din cauza tehnicii rudimentare folosite in mineritul maramuresean din perioada comunista, in acest steril auro-argintifer a ramas o concentratie aurifera de 0,4 grame de aur pe tona. Si acolo sunt 10 milioane tone de steril. De asemenea, exista si perspectiva aducerii materiei prime (steril), din tari in care procedura de extractie a aurului prin metoda cianurarii este interzisa. Singurele tari din Uniunea Europeana in care se folosesc cianuri in extractia aurului sunt Anglia si Spania.
Sursa: Catalin Vischi