Un accident de circulație, soldat cu două victime și cinci mașini avariate, s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Dej.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani din Dej, în timp ce se deplasa pe strada Ecaterina Teodroiu din Dej, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga a derapat și a intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate.
În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
În urma impactului, două persoane de sex feminin, ambele în vârstă de 18 ani din municipiul Dej și comuna Petru Rareș, județul Bistrița-Năsăud, pasagere în autoturismul condus de tânărul dejean, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.