Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că de la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creşterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Procentual, spune Budăi, creşterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%.
„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcţie de valoarea punctului de pensie, şi anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizaţia socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poşta Română şi primele sume au fost achitate către Poşta Română, şi începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face şi primele plăţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toţi pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanţa 114 şi Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.
Citește continuarea aici.