Trebuie să acordăm atenţie sporită asigurării, atunci când efectuăm orice viraj. Orice clipă de neatenţie poate avea consecinţe grave. Poliţiştii din Vişeu de Sus au intervenit ieri la un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei adulţi şi doi copii şi avarierea a patru autovehicule. Primele verificări au stabilit că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că un bărbat de 72 de ani nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga.
În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Borşa – Vişeu de Sus, septuagenarul a virat la stânga pentru a pătrunde pe D.C. Izvorul Dragoş şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un sucevean de 31 de ani. În urma coliziunii, maşina condusă de bărbatul de 72 de ani a fost proiectată într-un autoturism parcat pe partea stângă a direcţiei de mers, iar autoturismul condus de sucevean a fost proiectat într-un autocamion staţionat pe partea dreaptă a direcţiei de mers.
Ambii conducători auto, o pasageră şi doi copii din autoturismul condus de şoferul sucevean au fost transportaţi la spital ca urmare a leziunilor suferite.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.