În weekend-ul care tocmai s-a încheiat polițiștii au identificat în trafic cinci bărbați care au comis infracțiuni rutiere în timp ce conduceau vehicule.
Bărbații au vârste cuprinse între 20 și 53 de ani, toți sunt din Maramureș, iar în urma testării cu aparatul etilotest, trei dintre aceștia au avut alcoolemia între 0,41 mg/l și 1,10 mg/l alcool în aerul expirat. Unul dintre cei cinci bărbați a condus fără să dețină permis de conducere, iar al cincilea a condus un ATV neînmatriculat și a refuzat testarea cu aparatul etilotest, respectiv recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În trei dintre aceste cazuri polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe; într-un caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar în ultimul caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.