Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat cinci cetățeni din Pakistan şi Afganistan, ascunşi într-un camion încărcat cu profile din aluminiu, care încercau să ajungă ilegal în vestul Europei.
În data de 27.10.2020, în jurul orei 09.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul marfă, printre cutiile cu profile din aluminiu cinci cetăţeni străini.
Persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărşand pentru cercetări, unde, în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cinci tineri din Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani.
Cei cinci cetățeni străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.