Un tânăr de 18 ani, din judeţul Timiş, bănuit că a aşezat mai multe sticle incendiare în apropierea sediului PSD Timişoara, este audiat vineri la Poliţie. Tânărul este cercetat pentru ameninţare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că principalul suspect că a aşezat joi cocktailuri Molotov lângă sediul PSD Timişoara a fost prins.
”În ceea ce priveşte ameninţarea de la sediul PSD din Timişoara, în urma cercetărilor efectuate a fost identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind cercetat în libertate. A fost condus la audieri”, a spus Aurora Voicilă.
Reprezentanţii PSD Timiş solicită să fie luate măsuri, astfel încât incidente de acest fel să nu mai aibă loc.
Ancheta a început după ce mai multe sticle incendiare au fost găsite în apropierea sediului PSD Timişoara. Două dintre acestea s-au spart din cauza căldurii.
”Condamn acest incident. În Timişoara nu am avut parte de astfel de evenimente. Sunt ferm convins că este un incident izolat, am sesizat organele abilitate, Poliţia, şi sunt ferm convins că îşi vor face treaba şi vor şi descoperi cine a provocat un astfel de incident, astfel încât să descurajăm continuarea acestor evenimente”, declara, joi, Călin Dobra, preşedintele PSD Timiş.