Preşedintele Tribunalului Maramureş a procedat la desemnarea, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Tribunalului, a celor 3 judecători membri în Biroul Electoral Judeţean Maramureş constituit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019.
Tragerea la sorţi s-a efectuat pe funcţii, în funcţia de preşedinte fiind desemnat domnul judecător Pop Mihai Bogdan, în funcţia de locţiitor al preşedintelui doamna judecător Ardelean-Waltner Ileana-Daniela şi în funcţia de membru domnul judecător Verdeș Alexandru Lucian.
„Menţionăm că tragerea la sorţi s-a organizat în baza dispoziţiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, fiind avute în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 80/2019 prin care s-a stabilit ziua de duminică, 26 mai 2019, ca zi de referinţă pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019, şi ale H. G. nr. 81/15.02.2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019.” – anunță PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI MARAMUREŞ