O familie de români, formată din patru persoane, se numără printre victimele accidentului de autocar produs în apropiere de Veneţia, a revenit cu precizări Ministerul de Externe, după o zi tragică în care autorităţile şi apropiaţii au încercat să identifice victimele! Cei patru conaţionali locuiau în Germania, iar acum o echipă consulară a României încearcă să obţină mai multe informaţii cu privire la rudele acestora.
La 24 de ore de la tragedie, vestea că printre cei decedaţi se află şi o familie de români a căzut ca un fulger. Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, nu au avut nicio şansă să scape cu viaţă.
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu explicaţii, după ce iniţial a anunţat că printre victime nu sunt răniţi. Iar ambasada României la Roma a anunţat că va acorda sprijin în vederea repatrierii, dar şi pentru eliberarea certificatelor de deces ale celor patru români morţi. Lucru confirmat şi de premierul României – Marcel Ciolacu, aseară, printr-o postare pe Facebook.
4 români morți în tragedia din Veneția. Toți făceau parte din aceeași familie