S-au înghesuit liderii liberali județeni la tăiatul panglicii peste puntea ceva mai lată construită peste râul Mara, care va facilita legătura dintre Giulești și cătunul Mănăstirea. Este o măreață realizare înfăptuită sub domnia cârmaciului Ionel Bogdan, proiectul fiind mai vechi, nu are nicio legătură cu el, dar nu putea scăpa ocazia de a mânui foarfeca tăietoare de panglică inaugurală.
Noroc cu cei dinaintea lui, care au lăsat proiecte în derulare, că sub înțeleapta sa conducere încă nu s-a început nimic, deși a trecut un an de la urcarea pe tron. Are în schimb mape și dulapuri pline cu proiecte, pe care le mai scoate din când în când să se aerisească și să își prostească fraierii care au pus botul și votul la vorbele sale de pripas.
„Îl felicit pe Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești, pentru realizarea acestui proiect, la care a muncit cu multă dăruire și profesionalism, pentru că își dorește să realizeze lucruri importante pentru comunitate. Astfel de investiții sunt vitale pentru dezvoltarea județului nostru și pentru bunăstarea cetățenilor, care trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții de trai aici, în Maramureș”, a glăsuit Ionică cu emoție firească în glas, justificată pentru că a fost un eveniment în premieră pentru el.
Sigur că bieții săteni din cătun se bucură pentru podețul construit după ani mulți de așteptare și de chin, dar astfel de lucrări minore ar trebui să devină firești în toate comunitățile, nicidecum prilej de sărbătoare electorală pentru găștile politice de toate culorile, unii dintre componenții lor pășind pentru prima dată în locul respectiv. Asta nu-i împiedică să se laude, să se tragă în poză, să dea interviuri la presa cumpărată, să bifeze evenimentul la realizările „din timpul mandatului” lor, deși, repet, nici măcar nu aveau habar că acolo se construiește ceva.
La marea inaugurare al mărețului obiectiv, în suita de campanie a lui Ionel s-au aflat Rudolf Stauder, cel mai anonim dintre subprefecții pe care i-a avut județul, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, singurul care părea că se simte rușinat de mascarada de la punte, și Daniela Onița Ivașcu, viceprimar Sighetu Marmației, despre care nu știm în ce calitate se afla prin preajmă, că Giulești nu-i cartier al municipiului.
Puntea-i îngustă de nici nu pot trece două căruțe una pe lângă cealaltă. Abia de-au încăput și liderii liberali, noroc că, cu mici excepții, sunt subțirei, așa cum le stă bine lupilor tineri și lacomi de pradă. Așteptăm cu mare interes inaugurarea altor obiective, cel puțin la fel de importante ca și puntea peste Mara.