Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, că partidul pe care îl conduce va ocupa primul loc în alegerile parlamentare din decembrie :
“Noi ne pregătim programul de guvernare, îl vom explica românilor în această lună de campanie electorală. Dacă câştigăm alegerile – şi eu, din ce în ce, cred că vom câştiga, Partidul Social Democrat va fi pe primul loc la aceste alegeri – şi vom respecta Constituţia, în acel moment Partidul Social Democrat, în funcţie de scorurile electorale din Parlament şi cine o să intre în Parlament, o să prezentăm acest program de guvernare şi vedem dacă vom creiona o majoritate. E un lucru democratic, clar, nu trebuie să ne antepronunţăm. Suntem în plină campanie electorală şi normal că toată lumea îşi capitalizează şi încearcă să îşi ţină votanţii lor”.
În ceea ce priveşte sondajele de opinie, Ciolacu a susţinut că atacurile preşedintelui Klaus Iohannis împotriva PSD reprezintă cel mai bun barometru pe motiv că acestea ar provoca de fiecare dată pierderi pentru PNL.
“La fel ca dumneavoastră, am văzut multe sondaje de opinie. Am văzut şi sondaje când Partidul Social Democrat câştiga alegerile europarlamentare, cu 36%, 38% – am avut cel mai mic scor din istoria Partidului Social Democrat. Am văzut sondaje de opinie, la fel văd şi sondaje de opinie acum. Momentan, noi am luat o hotărâre să nu facem sondaje de opinie – e adevărat, facem focus grupuri să vedem până la urmă ce doresc românii şi care este agenda, şi urmărim televizorul, la fel ca dumneavoastră. Vedem, de câte ori iese Preşedintele României să ţină apărarea PNL şi să înjure PSD înseamnă că PNL iarăşi scade în sondaje. Este cel mai bun barometru pentru noi la partid să ştim cum evoluează sondajele din România şi percepţiile în România. Să aşteptăm votul!” , a afirmat Ciolacu.