Dacian Cioloş preşedintele PLUS tună şi fulgeră şi ameninţă cu tribunalul. Acesta este deranjat de afirmaţiile făcute la adresa formaţiunii politice după alianţa cu USR. Într-o declaraţie făcută miercuri la Târgu Jiu, Cioloş susţine că au apărut „tot felul de zvonuri şi interpretări”.
„O să încep să îi chem la tribunal pe oamenii ăştia care fac afirmaţii nefondate, care răspândesc astfel de zvonuri şi de minciuni ca să văd care sunt dovezile. Pentru că asta aud de câteva săptămâni, de când am înfiinţat partidul, unii lideri politici cărora le este teamă de ceea ce ar putea să reprezinte PLUS şi de ceea ce ar putea să reprezinte Alianţa 2020 USR – PLUS care nu au alte motive de care să ne acuze şi astfel inventează tot felul de lucruri”, a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.
Ameninţătile liderului PLUS vin după ce cu o zi în urmă acesta comenta declaraţiile Oanei Bogdan, care a pledat, într-un comentariu pe Facebook, pentru renunţarea la dreptul la proprietate. Cioloş a afirmat la Râmnicu Vâlcea că „nu este în regulă modul în care a fost interpretată de unii, inclusiv în presă” şi a spus despre Oana Bogdan că este un antreprenor de succes, care a valorificat proprietatea privată”.