Autoritățile cipriote au pus România pe „lista neagră” a statelor ai căror cetățeni nu pot intra în țară în scop turistic, informează un comunicat al Ministerului român de Externe, dat publicității sâmbătă seara.
România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.
Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru.
În ce condiții pot intra în Cipru cetățenii români
Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:
cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția prezentării documentelor care atestă rezidența, a autorizației de călătorie obținute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și testului molecular RT-PCR negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.
alte categorii de persoane (posesori de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oameni de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialiști cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizația de călătorie obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru și atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.
Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.
De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.