***Vezi doua harti din proiectul Gutinul turistic aferente zonelor Baia Sprie-Sisesti, repectiv Budesti-Desesti-Ocna Sugatag
Vezi galeria foto (click aici…)
Situate la circa 40 km de Baia Mare, respectiv 9 km (pe drum auto-forestier bunicel) de Statiunea Turistica Izvoare, Cheile Tatarului au reprezentat pentru mine una din locatiile turistice scoala ale copilariei, ulterior acestea exercitand o perpetua chemare, indiferent de anotimp.
In urma cu mai bine de doua decenii zona Runcu-Tataru a intrat intr-un regim de vast santier hidroenergetic accesat cu utilaje si mijloace de transport greu nu doar inspre valea Runcu (aval), dinspre satul Firiza si Statiunea Turistica Izvoare via Pod Cires, cat mai ales prin amontele raului Mara, din localitatea cu acelasi nume (9 km pana sub baraj din care vreo 8 km se prezinta ca un carosabil betonat pana in axa drumului, cealalta jumatate fiind pietruita doar; de remarcat ca aceasta zona e recent marcata turistic cu cruce rosie, profesionist si la standardele nationale).
Vremea s-a racit subit iar toamna timpurie incepe sa-si prezinte cele dintai pasteluri gingase. Este o zi cu soare, numai buna de-o evadare-n natura, motiv pentru care ma gandesc la un circuit (auto)turistic Statiunea Turistica Izvoare–Cheile Tatarului–satul Mara–Pasul Gutai–Baia Mare (aproximativ 90-100 km din care doar vreo 15 km de drum auto-forestier acceptabil in regim de condus moderat).
Din start circuitul ne ofera frumuseti nebanuite, de la lacul de acumulare Firiza la pitorestile casute, ca de basm, si traditionale gospodarii din satul Firiza, acestora alaturandu-li-se o multime de casute de vacanta cu prispele, jardinierele, aleile si gradinitele debordand de o multime de flori de toate culorile.
Urmeaza apoi o frumoasa portiune pe Valea Neagra (in amonte), cu carosabil asfaltat si largit.
Poposim o vreme in apropiere de Poiana Trestia pentru a ne aproviziona si racori cu borviz.
Urmatorul popas il facem mai apoi, dincolo de o fosta cariera de andezit. Aici admiram pragul stancos peste care se arunca de la circa 7-8 m inaltime apele limpezi din Valea Neagra, formand o frumoasa cascada.
Urcusul se domolese o vreme, apar molizii, imediat depasim asa numita Curba Mortii suind accentuat si iesind pe un platou in locul numit La Cruce (cu o ampla defrisare de ambele parti ale carosabilului).
Imediat spre stanga se desprinde drumul forestier ce duce catre valea Stedia pe sub varful Breze (1253 m, marcaj turistic banda rosie) si apoi cel care va cobora in largi serpentine spre valea Runcu (cu un vechi marcaj turistic punct rosu ).
Lasam in dreapta fosta cabana a taberelor scolare (in curs de reabilitare) si pe urma, la stanga, cabana Pod Cires (fosta a Maratex S.A. ).
De La Cruce avem o frumoasa panorama nord-vestica spre varful Plesca Mare (1292 m).
Dupa cabana Pod Cires drumul o ia spre stanga, trece pe langa niste vechi cabane si dependinte forestiere dupa care se angajeaza in versantul drept al vaii Runcu traversand o zona forestiera splendida, cu molidis si faget intercalat.
In stanga lui la un moment dat apare constructia de beton a unui fost put minier, traversam un pod de beton si de acum incolo ne deplasam practic pe valea Runcu (mal geografic stang).
Zona viitorului fund de lac de acumulare e splendida datorita plantatiilor de conifere si codrilor de molid si fag.
Apar si cabanele Apelor Romane si ale Hidrotehnica S.A. apoi, in zona limitrofa santierului hidrotehnic (unde privind spre stanga sus remarcam terasele carierei de andezite brun-cenusii excavate pentru a obtine arocamentul necesar realizarii digului, imediat dupa confluenta dintre valea Tataru–valea Runcu) platformele tehnologice dezolante (cu toate ca e incomparabil mai bine decat an urma cu 3-4 ani, baracile -depozit, basculantele si utilajele de excavare rablagite au disparut intre timp).
Din lipsa alocatiilor investitionale ritmice si constant necesare, lucrarile la baraj au trenat enorm iar lacul de acumulare menit sa regleze necesarul de apa potabila si industriala al Baii Mari (printr-un tunel Runcu–Tataru-coada lacului Firiza) dar si cu scop de turism-agrement, nu se stie prea bine cand va fi finalizat.
In prezent cateva utilaje si un paznic tradeaza mai degraba trenarea sine diae a lucrarilor si darea in exploatare a intregului ansamblu hidroenergetic si de agrement.
De aici se desprinde spre stanga drumul auto-forestier/tehnologic ce suie pe sub Poarta Rosie spre Plesca si Campul Tataru, acesta avand o varianta spre Sapanta si o alta ce ocoleste Cheile Tatarului pentru a reintalni deasupra barajului drumul ce duce-n Mara (cel recent marcat turistic cu cruce rosie).
Inainte de-a ajunge in zona maxim decliva a viitorului lac de acumulare (la baraj) dupa ce la stanga si imediat dupa cariera apare zona sud-vestica a Cheilor Tatarului, drumul face volta stanga suind in serpentine pentru a ajunge la un moment dat deasupra barajului deosebit de gros.
Barajul Runcu este realizat integral din arocament si la nord de varful Runcului (1022 m), impadurit cu faget tanar, coboara in serpentine scurte sub baraj (deosebit de frumos, zidit realmente artistic, spre sud-est din placi si blocuri andezitice).
In dreapta ne atrage atentia ciudata Piatra Corbului, andezitica, sur-argintie si cu alura unui gigantic proiectil vertical de tun, continuand in avalul raul Mara spre satul cu acelasi nume, iesind in cele din urma in DN 18 aproape de centrul localitatii (si magazinul satesc, vizavi de scoala).
Deasupra barajului, spre nord, se desprinde un drum forestier ce continua peste Piciorul Gajii catre valea Brazilor si-n final spre Sapanta (impracticabil altfel decat per pedes in aval de cascada Runcu–Covatari, adica circa 4-5 km pana la cariera de la confluenta vaii Runcu–Sapancioara–Nadosa, din cauza mai multor viituri violente produse in ultimul deceniu, ultimele chiar in acest an).
Cheile Tatarului pot fi abordate turistic cel putin din trei perspective.
Una dinspre Plesca si Campul Tataru, continuand pe urma in avalul malului geografic stang al vaii care a sapat in milenii cheile.
O a doua varianta prespune deplasarea in amontele malului geografic stang, abrupt si pe alocuri accidentat, in mare parte insa acaparat de vegetatie ierboasa, tufe de maces, soc si molizi tineri, ulterior pe un fost drum de TAF, azi inierbat, care ne scoate la micul iaz de captare si in final in Campul Tataru.
Cea mai spectaculoasa fotografic, dar si mult mai dificila, e deplasarea prin chei in amontele firului vaii accidentate si cu o succesiune de repezisuri pe alocuri blocate cu trunchiuri si arocament, dar si afunde bulboane si marmite, avand in stanga frumosii si inaltii pereti andezitici brun-intunecati, pe alocuri minunat poleiti cu licheni, crestetul lor fiind acaparat de molidis matur, in dreapta la cel mult 3-4 m avand malul mult mai scund, bolovanos si fara pereti, aceasta conferind zonei aspectul unor (demi)chei asimetrice.
Probabil pe la finele lunii septembrie si dupa caderea primei brume e cel mai indicat sa ajungi in Cheile Tatarului pentru a surprinde stancariile pe fundal de molidis tonic verde, intercalat cu pastelatele policrom foioase.
Splendide-s Cheile Tatarului si-n toiul iernii, drapate-n alb-imaculata hlamida de nea.
Acum fructele rubinii de maces si soc, accidental (re)infloritele plante, intarziatii fluturi dar in primul rand paniculele spicelor ocru-bej-argintii al gramineelor unduite de briza, susurul sau vuietul apei, cristalin-spumoasele unduiri ale acesteia, motiveaza deplin pe cei ce se incumeta sa ajunga in Cheile Tatarului.
La acestea se adauga rotunjimile bej (din cauza acelorasi graminee inspicate) sau verzi-ruginii (din pricina palcurilor intinse de feriga) ale Campului Tataru, megalitii andezitici ce ofera privirii frumoasele stratificari de lave vulcanice cenusii, uneori parand santinele incremenite pe veci si nu in cele din urma extraordinara panorama deschisa de deasupra barajului spre Creasta Cocosului (aceasta aparand de aici ca o formatiune stancoasa lamelara) si varful Gutai.
Frumoase sunt si serpentinele drumului taiate in andezite, coborand spre baza aval a barajului, mai apoi valea Mara, salbatica, cu aspect de defileu flancat de codri de foioase, cu poienite si fanate pitoresti multumita soldatesc aranjatelor clai de fan, proaspetelor mici capite de otava, salaselor si casoaielor stanelor cu sarpante dranitate si patinate de decenii, livezile traditionale, ciopoarele de miei, satului ce pare un imens amfiteatru.
Coborand spre satul Mara, in stanga, dupa valea Matragunii, admiram stancaria Piatra Tisei de Mara iar in dreapta finalul valea Crivini (a carei obarsii e departe undeva inspre Izvoare–Valea Arinilor.
Surpriza deosebita o constituie faptul ca in acest circuit duminical dam peste ciupercari (desi cu cosurile cam goale din pricina secetei prelungi) dar si numerosi autoturisti picnicari, nu numai maramureseni, atat pe valea Runcu cat si in luncile proaspat-verzi ale cursului superior al raului Mara.
Cu certitudine, finalizarea lucrarilor hidroelectrice Runcu–Tataru, realizarea acumularii de apa si, pe urma sau preferabil in paralel, modernizarea infrastructurii rutiere ar conferi un mare plus de atractivitate Maramuresului in general si a Maramuresului Istoric in special.
Iesim la asfaltul DN 18 si continuam la dreapta, spre serpentinele Gutaiului. Luam insa aminte la traditionalele porti morosenesti cioplite-n stejar masiv, troite monumentale, prispe frumos ornamentate si pe urma, chiar la iesirea din Mara, o ingenios amenajata pastravarie-gradina de vara in plin curs de dezvoltare si diversificare a serviciilor, extraordinar de curtata de catre numerosii turistii din tara si strainatate (poate si din cauza morii pe apa, valtorii, cuptorului traditional pentru paine, arhaic-autenticelor obiecte de uz casnic si decorative, de la cele destinate prelucrarii lanei, canepii si inului, la oale de lut, sei din lemn, hamuri pentru atelajele tractate de cabaline etc.).
Frigul noptii din urma, soarele si seninul de peste zi, fac ca apropiindu-ne de fostul Izvor al lui Pintea si Pestera Pintii, dinainte de Pasul Gutai, privind la stanga sa putem admira platoul vulcanic Gutai, de la Creasta Cocosului la Secatura iar ceva mai inspre nord-est si mult mai departe, un fotogenic crampei din Parcul Natural Muntii Maramuresului (de la Poloninca, Muntele lui Serban si Pop Ivan la Paltinu, Farcau si Mihailec).
Ca un prelung vals sau o splendida visare cu ochii deschisi mi se pare coborarea spre Baia Sprie, admirand in passing Biserica Vlaicului, Piatra Ecoului si-apoi Mogosa (cu partia de ski si telescaunul pustii) la stanga.
Poate nu doar intamplarea a facut ca ultimii 25 de km sa ne fie acompaniati (multumita excelentului post Radio Romania Cultural), de divina muzica simfonica post romantica a compozitorului Edward Elgar (1857-1934), fragmente din Variatiunile Enigma, Falstaff, Concertul pentru violoncel si orchestra, Serenada pentru orchestra de coarde opus 20 si, spre final, Concertul pentru vioara si orchestra in si bemol minor (dedicat si interpretat in premiera de catre virtuozul violonist Fritz Kreisler, ulterior inregistrat pentru gramofon, la doar 15 ani, de catre cel ce avea sa devina celebrul Yehudi Menuhin, discipolul lui George Enescu).
Cu siguranta insa nu exista bucurii si fericire eterna, mereu cate un necaz sau vreo tragedie trebuie sa le contracareze, acum vestea disparitiei lui Stefan Iordache, acest Robert de Niro al Romaniei, vine sa ne bulverseze ca un brutal memento mori!
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
